Din mijlocul furtunii

Din mijlocul furtunii

“Din Mijlocul furtunii, Isuse, te-am zărit
Un om cum nimeni altul, nu am mai întâlnit
Plin de slava, măreție, cu blândețe îmbrăcat
Plin de milă și iertare, cu dragoste m-ai ridicat

Am simțit șoaptă-ți blândă, lin cum îmi spune-ai
“Fiule nu te teme, ești în mâna mea
Oricât de greu ți-ar fi și oricât te-ar apăsa
De lângă mine niciodată să ști…nu te va lua
Ești pus deoparte, ales pe-o veșnicie
Oricât s-ar zbate iadul, și s-ar răzbi
De lângă mine nu te va lua, asta să ști
În mâna mea tu ești, un vas ales, de preț
Cu care eu tot vreau, mereu ca să lucrez”

Și-atunci cu ochii-n lacrimi
Plângând l-am întrebat:
“O Doamne Isuse…dar al meu păcat?”
Și plin de duioșie cu drag El mi-a răspuns
“Plătit a fost odat’ de-al meu sânge scump
Plătit chiar sus pe cruce, în chin și în dureri
Să poți fi iertat, pe veci răscumpărat”

Am stat puțin pe gânduri, și iar m-am întrebat
A mea furtună oare, de ce nu a-ncetat?
Trecută-u luni de zile, ore și minute
În care așteptam, un răspuns, cineva să m-asculte
Dar parcă lupta tot mai mult s-a întețit
Și vrăjmașul încet m-a răzbit
Voia să mă destrame, să-mi curme al meu țel
De-a merge sus cu Domnul, în paradisul etern

Dar iar Isus cu drag, spre min’ s-a aplecat
Și dragostea Lui mare, pe loc m-a vindecat
De orice suspiciune si de orice greumânt
Ce în a mea furtună mereu nu l-am înfrânt

Cu dragoste, blândețe, iubire îmi șoptea:
“A ta furtună mare, ce e-n corabia ta
E pentru a te crește, atât de minunat
Cum tu mereu ceruta-i să fi tot mai curat
Prin foc și prin cuptoare am vrut ca să te trec
Să scot din tine aur, smerit și făr’ defect
Să pot lucra cu tine așa cum ți-am promis
Cum în vechime alții biruita-u neînvins
Doar prin furtună, cuptor și provocare
Pot scoate din tine un om de valoare

Apoi cu glas duios, smerit i-am mulțumit
I-am spus că niciodată nu-l voi lăsa
Oricât ar fi de greu în această lume rea
Cu țel și dragoste până la sfârșit
Voi lupta ca într-o zi să fiu în paradis”