Despre mine și gândurile mele

Când scriu un vers, eu scriu cu inima,
Mintea mea nu poate conlucra,
Nu te certa cu mine, de n-are înțeles,
Doar inima e vinovată de al meu vers.

Eu scriu din suflet, moi penița în dor
Și o să scriu din suflet până mor,
Nu pot vorbi de mine că nu știu,
De vrei să mă cunoști, citește ce eu scriu.

Nu sunt perfectă, dar tot am să scriu
Căci altfel nu am cum să spun ce sunt, ce știu,
În vers am să vorbesc cu bucurie
Și sper să îți creez puțină feerie.

De mă cunoști puțin, înseamnă c-ai citit
O poezie sau un vers de mine ticluit,
Îți mulțumesc de vii să-mi dai un sfat
Și-ți mulțumesc de personal m-ai criticat.

Nu-mi place bârfa și degeaba mă bârfești,
Vino cu mine în față să vorbești,
Accept că sunt greșită, om sunt eu,
Dar mă îndrept, cu Dumnezeu nimic nu-i greu.

Asta sunt eu, am fost și sunt o visătoare,
Chiar de copil eu am simțit că viața doare
Și am transpus în poezie ce am simțit
Și peste toate am trecut, așa am reușit.

Din inimă eu scriu de-s fericită, supărată
Și de citești atent ai să înțelegi îndată,
Ce am vrut să îți transmit, de ce am vorbit
Prin versul meu simplu sau ticluit.

De vrei să-mi spui ceva, cu drag, aștept
Căci eu ascult și caut să îndrept,
De crezi că am greșit, hai, să vorbim,
Suntem umani, ca oameni toți greșim.

Din inimă am scris, am inima rănită
De câte ori eu aflu că-s bârfită,
Nu câștigăm nimic, nici tu, nici eu,
Eu vreau să mă îndrept, să mă ajute Dumnezeu.

Am înmuiat penița în durere,
Nu am scris versul ăsta cu plăcere,
De aceea mă retrag și-ți mulțumesc,
Să știi că îmi doresc să nu greșesc.

Încă o dată vreau să mai vorbesc,
De ai să-mi spui ceva, eu îndrăznesc
Să te invit la mine să vorbim,
Nu câștigăm nimic dacă bârfim.

Un prieten este cel ce te iubește,
Un prieten niciodată nu bârfește,
El îți vorbește în față cu căldură,
Te rog, să vii să vorbim gură către gură.

Am scris un vers muiat doar în speranță,
Toți cei ce au un sfat să-l spună în față,
Nu știu dacă am scris ceva greșit,
Să știi, din inimă eu am vorbit.
Emilia Dinescu