De n-as...

DE N-AS...


De n-aş fi încredinţată,
Că voi putea vedea într-o zi,
Bunătatea-Ţi nemăsurată,
Pe pământul celor vii.

Sufletul mi-ar fi amar,
Inima prinsă-n tristeţe.
Dar glasul Tău îmi spune clar,
Să las Duhul să mă-nveţe.

De n-aş vedea îndurarea,
N-aş umbla-n lumina celor vii.
Şi n-aş simţi iertarea,
Ce mă duce-n veşnicii.

Căci bunătatea Ta ajunge,
Până sus la ceruri’nalte.
Credincioşia Ta atinge,
Cotele cele mai înalte.

De n-aş şti, că-mi eşti scăpare,
M-aş clătina şi aş cădea.
N-aş umbla pe-a vieţii cărare,
Căci ochii mei nu ar vedea.

Ce minunată e umblarea,
Cu Cel ce prea mult m-a iubit.
În har primit-am mântuirea,
Cu care Tu m-ai învăluit.

Se-nalţă steag de biruinţă,
Pe stâncă sus, e tăria mea.
Mă-nalţ spre ceruri prin credinţă,
În veci Isuse, Te voi lăuda.

Amin!