De n-ar fi El...

Isus este nădejdea vieţii mele
Şi tot ce sunt doar Lui Îi datorez...
Când mi se par poverile prea grele
Şi când din lumea duhurilor rele
Vin voci străine ca să mă înșele,
El e nădejdea mea şi al meu crez.

De n-ar fi El sfânt Soare al dreptăţii
Ce-mi dă speranţă-n suflet totdeauna,
M-aş prăbuşi în faţa răutăţii
Acelor ce n-au teama judecății
Și se fălesc pe străzile cetăţii,
Cu ura, viclenia şi minciuna.

De n-ar fi El, n-ar fi nici bucurie
În viaţa mea atât de zbuciumată.
Dar El îmi dă cu Mâna Lui tărie,
Să trec peste-a necazului furie,
Și ne-ncetat Iubirea Lui mă-mbie,
La o trăire sfântă şi curată.

De câte ori prin valul încercării
Ajung la minunata biruinţă,
Privesc uimit în negura pierzării,
Cum m-ar fi înghiţit adâncul mării
De n-ar fi fost Părintele-ndurării,
Cel ce mi-a dat nădejde şi credinţă.

Dar vai! Ce trist e când la părtășie
Nu pot simţi prezenţa Lui Divină...
Mi-e sufletul cuprins de agonie,
În jurul meu e noapte grea, pustie,
Și parcă de-o întreagă veşnicie
N-am mai văzut o rază de lumină.