De mult aștept să intervii

De mult aștep să intervii,
Dar parcă mă tot amâni,
Te aștept, Isuse, să vii,
Te chem să mă iei în mâni.

Valuri multe mă-nconjoară,
Atacat sunt eu mereu,
Unele valuri chiar doboară,
Parcă este tot mai rău.

Secuit, fără putere rămasă,
Cu credința mult încercată,
Atacurile rele nu mă lasă,
Îmi distrug ființa toată.

Doar Tu le poți opri de tot,
Singur nu pot face nimic,
Sunt distrus, nu mai pot.
N-am putere să mă ridic.

În liniște te chem Isus,
Știu, un Cuvânt și se opresc.
Dacă de Tine este spus.
Te chem căci mă prăbușesc.

Parcă întârzii să-mi răspunzi,
Nu înțeleg de ce nu apari,
Parcă de mine te ascunzi,
Parcă de tot dispari.

Oare te-am întristat așa de rău,
Oare nu-i timpul potrivit?
Oare mai sunt un fiu al tău?
Oare fac eu ceva greșit?

Când o să oprești furtuna?
De ce e parcă tot mai greu?
Când o să vină vreme bună?
Oare care e planul Tău?

Nu înțeleg ce vrei să faci,
Totul în jur mi s-a schimbat,
De ce parcă încă taci?
De ce parcă m-ai lăsat?

Mă lupt azi cu mine,
Vreau încă să cred,
Că izbăvirea e la Tine,
Că nu mă lași să pierd.

Chiar de nu înțeleg nimic,
Tu ai un plan măreț în toate,
Știu că sunt mult prea mic,
Tu mă izbăvești de moarte.

Chiar de pare că te ascunzi,
Și că nu îți pasă de mine,
Chiar de întârzii să răspunzi,
Nu-i timpul hotărât de Tine.

La Lazăr la mormânt te-ai dus,
Când părea foarte târziu,
Doar un Cuvânt acolo ai spus,
Pe Lazăr l-ai făcut iar viu.

Aștept să văd planul Tău,
Chiar de nu-l înțeleg deloc,
Mă izbăvești în ceasul rău,
Mă scapi din ape și din foc.

În toate lucrezi perfect,
Chiar de omul nu-nțelege,
În Tine nu este defect,
O, de omul te-ar alege.

O, de s-ar încrede-n Tine,
De te-ar lăsa să conduci,
Nu i-ar fi frică, nici rușine,
Căci doar izbăvirii îi aduci.