De ce în Domnul nu mai crezi?

Te simți în lume trist și singur,
Mereu tu parcă ești în plus;
Neînsemnat te vezi, nesigur. .
Speranțe de mai bine nu-s...

Ai vrea să spui a ta durere
cuiva. Dar cine să te-asculte?
Vrei un cuvânt de mângâiere?
Lumea are pe cap prea multe!

Nu are, deci, timp pentru tine.
(Pentru bogați, da.) Iar tu știi
Că multora le-ar fi rușine
Ca prieten, tu, lor să le fi! . .

Căci ești sărac. Lor nu le pasă.
Ei spun că ești sărac lipit.
În cercul lor select, de vază,
E clar că nu poți fi primit.

Și, pe deasupra, lumea știe
Că ești cu-adevărat creștin;
Un om cinstit, de omenie,
Dar pentru ei e prea puțin. .

Banul e cel care vorbește!
De nu ai bani, tu nu contezi;
De tine lumea se ferește
Iar asta tu prea bine vezi!

Ce să mai zici de boala care
Te macină atât de greu
Și îți aduce disperare
Și ochii-n lacrimi mai mereu? . .

Sărmane suflet ce-n durere
Te tot frămânți și lăcrimezi
Fără să afli mângâiere:
De ce în Domnul nu mai crezi?

Nu poate Domnul să te scoată
Din groapa-n care te găsești?
De ce-ai uitat că ai un Tată
bogat, în slăvile cerești?

O, poate El, cu siguranță
Dar crede și nu te-ndoi!
Rămână El a ta speranță
Căci nu te va dezamăgi!

Atât de grea e așteptarea:
Să crezi ceea ce tu nu vezi;
Mult încercată ți-e răbdarea
Ca să-nțelegi cât poți să crezi!

O, nu te teme, ai credință
Căci tu nu ești abandonat
De Dumnezeu; ci biruință
Primi-vei neîntârziat!

Tu ești bogat, azi înțelege!
De ce? Că ești în mâna Lui!
Biruitor El te va trece
Căci mare-i mila Domnului!

Durerea, boala și mâhnirea
Nu pot de-a pururi dăinui
Însă eternă e Iubirea
Care le poate izgoni!

Ridică-ți ochii înspre slavă
Și șterge-ți umezii obraji
Căci ruga ta de ieri firavă
Se va-mplini, poate, chiar azi!