text Poezii crestine

Curând totul se va sfârși

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Gavril Florea
Curând totul se va sfârși,
Chin și durere nu va mai fi,
Că-n a Lui Isus împărăție,
Lacrimi nu o să mai fie.

Acolo nu vom mai plânge,
Am fost răscumpărați cu sânge,
Aici avem necazuri de toate,
Dar se vor sfârși la moarte.

O veșnicie noi vom sta,
În sfântă împărăție a Sa.
Tot răul va dispărea,
Nimic nu ne va mai supăra.

Căci vom fi fii de Dumnezeu,
Acolo nu ne va fi greu,
Acolo vom fi înnoiți,
Căci de Isus suntem iubiți.

Fiindcă Adam a picat în păcat,
Pământul acum e blestemat.
Spini și multă sudoare,
Blestemul simțim fiecare.

Pământul a fost blestemat,
Fiindcă omul nu a ascultat,
Satan pe om l-a înșelat.
De Dumnezeu l-a îndepărtat.

De atunci avem primul spin,
De atunci avem mult chin.
Plini de durere și amar.
Dar prin Isus avem har.

Prin Isus putem spera,
Blestemul El îl va ridica.
Asupra Lui blestemul a luat,
Spinii fruntea i-au însângerat.

Dar chinul va dispărea,
Mereu vom sta-n prezența Sa.
Vom avea statutul de fiu,
Prin Isus omul este viu.

Marea și ea va dispărea,
Toată agitația aceasta rea.
Totul va fi nou și frumos,
Vom locui pe veci cu Cristos.

Iar în Noul Ierusalim,
Pace vom avea din plin.
Căci Dumnezeu ne va lumina,
Va fi cu noi pururea.

Din pomul vieții vom mânca,
Pe veci îl vom binecuvânta,
Căci ne-a salvat din robie,
Ne-a strămutat în împărăție.

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>