Cum plânge copilașul, abia venit pe lume...

Cum plânge copilașul,
Abia venit pe lume,
Va plânge și bătrânul,
Când va pleca din ea,
Dorind să mai rămână,
Măcar o zii în ea.

Și-n viața asta așa grea,
Care ni-e dată s-o trăim,
Deșii suntem născuți în ea,
Născuți, ca să murim...
Luptăm, să nu murim...

Și-aud mergând pe calea mea,
Vrășmașul ce-mi șoptește,
Să mă întorc puțin din ea,
Mă tot ademenește,
Dar nu-l aud și în urma mea,
Auzi-l cum răcnește.

În spate-i doar vrașmașul,
În dreapta-i o primejdie,
Și aud la stânga, cum îmi sună ceasul,
Dar am în față o nădejde:
Mai am la Tatăl o nădejdie.

Dar Dumnezeul meu mă-încearcă,
Mă mustră, mă lovește, (Foarte bine, are toate motivele!)
M-a lepădat El parcă,
De inima-mi zdrobește?
Chiar de mă părăsește,
Strig către El!
Plâng după El!
Și cred în El!

Eu cred în El; eu cred în El,
Nădejdea mea, Iubirea mea,
Chiar de mi-e viața oricât de grea,
De-Tin' nu mă voi depărta.
Eu cred în El, eu cred mereu,
Eu cred în Bunul Dumnezeu!
Și-oi crede oricât mi-ar fi de greu!
Căci Tu ești Dumnezeul meu!
Frumosul Dumnezeu al meu!
Ce Bun e Sfântul Duh al Tău!
Dar și ce Scump e Fiul Tău!

Îți amintești din nou, Isus,
Când Petru ți se scufunda,
Întins-ai sfânta, mâna Ta;
Știu dar ca Tu, te vei pleca...
Întinde-ți Sfânta, mâna Ta,
Ține-o puțin mai strâns, pe-a mea,
Ține-o puțin mai strâns, așa,
Apuc-o dar, și n-o lăsa,
Dacă puterea, m-a lăsa.

Pe cruce, Tu, fără păcat,
Întreaga vină mi-ai purtat,
Murit-ai Tu să fiu iertat,
Un chin ce nu ai meritat,
Unicul Fiu, al Dumnezeului cel Binecuvântat!

Ioan Moldovan
10 Decembrie 2015
Roma