text Poezii crestine

Cu cine mă căsătoresc?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Paula D
Pe mulți aud și întâlnesc
Că se întreabă tot mereu:
"Cu cine mă căsătoresc?"
Și li se pare foarte greu.

Însă e chiar foarte ușor,
Nu e nimica complicat;
Problema e că mintea lor
Pe acest lucru s-a blocat.

Nu vor și nu văd altceva,
Nu-i preocupă vreun alt gând.
Așa, izbândă n-or alfa,
Ci doar eșecuri rând pe rând.

Ei au nevoie de Hristos,
De părtășia pe genunchi,
El face-un viitor frumos
Când rugăciunile-s mănunchi.

Când primul loc îl are El,
Când e-ascultat și e cinstit,
Totul va curge-n așa fel
Cum nici nu și-au închipuit.

Ei nu-s maturi, sunt duși de val,
Sunt ori prea-nguști, ori prea lumești;
Se-nchină superficial,
Căutând foloase pământești.

Ei nu au nașterea din nou,
N-au plinătatea Duhului;
Trăirea lor nu-i un ecou
Ce să-i aducă slavă Lui.

Unii ar vrea ca Dumnezeu
Să îi cunune personal,
Minuni și semne cer mereu,
Un lucru supranatural.

Alții atâta se gândesc,
Pretențiile tot crescând
Și se trezesc că-mbătrânesc,
Nu le mai vine al lor rând.
---

Nu-i greu a se căsători,
(Vor fi convinși de acest fapt)
Când pe Hristos îl vor iubi,
De-acest pas mare vor fi apți.

Căci de la sine vine tot,
Se vor uimi cum va lucra;
S-aleagă ei soție/soț
Ușor și siguri, vor putea.

Nu-i greu nimic pe-acest pământ,
Un singur lucru-i necesar:
Omul să fie OM, și sfânt;
În rest, e numai al Său har.
---

Căsătoria nu-i doar foc,
Emoție și sentiment;
Nu e un film, nu e un joc,
Ci-un veșnic, sfânt angajament.

Dragostea trebuie mereu
Pe celălalt să-l bucure,
Răbdând să ierte, iar la greu
Nădăjduind, să sufere.
---

Portretul unui partener
Să semene cu-al lui Isus,
Acel curat, scump caracter
Ce merită în cinste pus.

Restul: aspectul exterior,
Avere, vârstă, școli, servici,
Sunt din domeniul "trecător",
Acestea se sfârșesc aici.
---

Credință, pace și curaj
S-aibe cei necăsătoriți;
Cu Domnu-n al lor mariaj
Vor fi-mpliniți și fericiți.

Să se păstreze-n trup curați,
În cuget, în simțiri, mereu;
Și vor fi binecuvântați
Și-mbrățișați de Dumnezeu.

Amin.

28 mai 2022

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>