Copiii mei

Copiii mei,
eu sunt astăzi tot bunul vostru prieten tânăr...
De v-aş putea lua pe umăr pe toţi,
cum vă purtam cândva,
aş fi şi azi cu drag în stare pe toţi să vă ridic voios.
Să ne rugăm ca altădată,
să povestim
şi să vă cânt
iar voi să fiţi asemeni mie,
zâmbindu-mi, să mă-mbrăţişaţi
- fiind mereu copiii mei.

Copiii mei, de-un singur lucru mă tem:
- să n-ajungeţi prea mari
şi eu să nu v-ajung povara
şi socotit bătrân de voi,
să văd că nu vă sunt de-acum
şi nu vă pot mai fi prieten...

Hristos e nou întotdeauna,
iubirea-I tânără mereu,
Recunoştinţa-n veci e caldă
iar binefăcătorul sfânt.
- Acela care le păstrează
e pururi proaspăt ca izvorul
şi tot ca el voios şi harnic
- şi niciodată nu-i bătrân.

Copiii mei, voi n-aveţi astfel decât un prieten
pe pământ,
dar când îi veţi simţi nevoia, el poate că va fi azur,
sau lacrimi,
sau înduioşare,
sau amintire de demult,
sau o frântură de cântare
rămasă undeva-n trecut,
sau o durere-a conştiinţei
cu prea târzii păreri de rău...

- Dar ori de unde,
totdeauna,
să ştiţi că el vă va iubi!