text Poezii crestine

Consolare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Consolare...

Când azi tu suferi greu, sub jalnică durere,
Când sufletul ţi-e trist, şi înfiorat de teamă,
Prin rugăciune-n umilinţă, cu credinţă cere,
Ca Dumnezeu să te-aibă-n grjă şi în seamă
Atunci, când lacrimile-ţi strigă şi Îl cheamă.

Când istovit, nu ai puteri ca să rezişti o zi,
Când ochii plânşi sunt plini de multe lacrimi,
Atunci e timpul, să poţi spune Lui ce ai dori,
Dar nu uita pe Domnul tău, în grele patimi,
Privind la cruce, nu ai de ce ca să te clatini!

Acum, poţi privi chiar dincolo de suferinţe
Pentru că tu ştii că ele, oricât ar fi de mari,
Există trepte urcând spre culmi de biruinţe,
Ce dau curaj, la toţi cei încercaţi să fie tari
Căci numai astfel ei devin, maieştri făurari.

Şi-astfel, e drept să ştii că chiar în ciuda lor,
Există-un Dumnezeu ce-n mila-I te păzeşte,
Şi Dumnezeu, ce-a fost din veşnicie iubitor,
De-a dat pe singurul Lui Fiu, El te iubeşte
Şi-n dragostea-I nemărginită te călăuzeşte!

Şi numai El va pune capăt, tuturor durerilor,
În ziua aceea scumpă, prea mult nădăjduită;
În ciuda, oricărei teorii filozofice-a părerilor,
Moartea se va sfârşi, fiind de viaţă înghiţită
Şi-o eră nouă, era veşniciei... va fi instituită.

În ziua aceea, când suferinţele vor fi uitate,
Şi tot ce-a fost aici, dureri şi chinuri şi amar,
Nemaifiind, vei intona imnuri cât mai bogate
Spre slava Celui, ce Fiul Său ne-a dat în dar,
Prin neprihănirea Sa, pe crucea de la Calvar.

Flavius Laurian Duverna
08 august 2006

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>