text Poezii crestine

Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit


Cel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuit
El știe, să facă bine tuturor din jurul său,
Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,
Nu fuge și nu renunță chiar de testul este greu.

El aleargă înainte, pe toate să le împace,
Face bine orișicui, chiar dacă nu i se cere
Gura lui mereu vorbește despre Isus, și nu tace
Cere Domnului în rugă, să fe plin de putere.

Peste tot e Vegheator Domnul cel mărit, de sus
Totul vede, totul știe, El nu poate fi înșelat,
Numele Lui strălucește, El măritul Domn Isus
Care la calvar, la cruce, viața pentru noi și-a dat

Acol unde nu-i putere, El credința întărește
Și din groapă îl ridică, pe cel care-i credincios,
Cu putere Domnul vieții pe oricare îl iubește
El dă pace, El dă tihnă și în toate dă folos.

Tot El ne dă biruință, când dușmanul ne pândește,
Și-ar vrea să ne nimicească, viață să nu căpătăm,
Dar în rugă stăruim, El calea ne netezește
Și pe a Lui drumuri sfinte, ne ajută, să umblăm.

Glorie și mulțumire, Domnul vieții să trăiască
Prin El avem mântuire, fericire vom avea,
Prin El totul moștenim, El să nu ne ocolească
Cu El mergem îniante și trăim de-a pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 7 iulie 2026


Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Casa de sus
Noi mergem către-o țară sfântă,E țara dincolo de nori.Acolo, îngerii toți cântă,Înconjurați de mari splendori.Va fi frumos în veșnicie,Pe Dumnezeu vom lăuda.De lacrimi nimeni n-o să știeCând fruntea n... Citeste mai mult >>
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuit
Cel ce lucră cu măsură, e în toate chibzuitCel ce lucra cu măsură, e în toate choibzuitEl știe, să facă bine tuturor din jurul său,Pe Domnu-L pune înainte, de orice e pregătit,Nu fuge și nu renunță ch... Citeste mai mult >>
Viața-I plină de încercări!
Viața-i plină de încercări, Și întristări adeseori; Privești spre cer să vezi soare, Dar deseori sunt numai nori!Nu privi doar la furtună, Nici la valul trecător; Domnul este lângă tine, Sprijin tare,... Citeste mai mult >>
Drumul crucii
Drumul crucii - suferinţaPentru Numele ISUSUrcă-l tainic către culmeCu răbdare, până sus!Între drum și între cruceStă încovoiat mereuDoar acel ce crucea-și duce,Cel ce-a renunțat la “eu”.Drumul urcă,... Citeste mai mult >>
Ești dreptate și ești sfânt!
Ești dreptate și ești sfânt!Ești dreptate și ești sfânt,Ești măritul DumnezeuStăpân, pe acest pământUniversul, e al Tău!Tu toate le stăpâneștiDoar o vorbă dacă spuiPoți, să faci orice dorești,Toate po... Citeste mai mult >>
Când mă simt abandonat
Atâtea lacrimi ce mi-au curs în ceasuri grele și târzii, atâtea rugăciuni cu lacrimi pline de amărăciune și chin.Atâtea câte sunt, o, Doamne, le strângi Tu într-un burduf și când simt că nu mă asculți... Citeste mai mult >>
Vreau mereu să-ajung la Tine !
Vreau mereu să-ajung la Tine!Vreau mereu să-ajung la Tine!Oare cum e-n Sfântul Rai?Vine-un Ȋnger să AlineSufletul pe care-l ai?Sau pe-Acolo, totu-i Magic,Cu trăire ca-n Poveşti?Colo Sus, nimic nu-i tr... Citeste mai mult >>
Păstrează Evanghelia curată
Păstrează Evanghelia curatăPăstrează Evanghelia curată,Oriunde-n lume viața te va duceVorbește lumii cât e de minunatăȘi spune cum Isus muri pe cruce.Spune-le tuturor de jertfa minunată;Cum ne-a iubit... Citeste mai mult >>
Ochiul cheii
Printre străzile-nvechiteRătăcit privesc în jur;Printre ceața lumii sumbreFrigul nopții îl îndur.Printre crengile uscateColțul lunii îl zăresc;Florile stau aplecate,Tainic ele se topesc.Și buimac casa... Citeste mai mult >>
Ai Răbdare , spune Domnul …
Ai Răbdare, spune Domnul …“-Ai Răbdare”, spune Domnul,Când te vede necăjit!“-Știu că nu te prinde Somnul”“Și că Visul ţi-e-ncolţit,”“Ȋnsă nu-i da importanţ㔓Răului ce te-a cuprins!”“Intră-n Veşnica V... Citeste mai mult >>