Ce dulce fi-va clipa revederii

Nu poate o povară să spulbere urcușul,
Cum nu poate vioara să-nlăture arcușul,
Fără poeți în lume ce ar fi poezia,
Fără speranțe oare, ce ar fi veșnicia?

Ne-mpiedicăm adesea de boli și suferință,
Ne frământăm la gândul plecării-n neființă,
Dar prin îngrijorare nu căpătăm izbânda,
Putem alege singuri Viața sau osânda.

Cât înc-avem suflare ne-alegem veșnicia,
Când părăsim pământul, toți vom primi simbria,
Suntem doar pentru-o vreme aici, înspre sfințire,
Apoi, fără de veste, plecăm în nemurire.

Această epopee, desigur, pare tristă,
Eroi fără de voie, o lacrimă-n batistă,
O paranteză care exprimă viața-ntreagă,
Venit-am goi în lume, plecăm fără desagă.

Trăim de parcă suntem aici pentru vecie,
Mult mai săraci în suflet cu-atâta bogăție,
Legați prea mult de locul sortit pentru o vreme,
În fața despărțirii întreaga carne geme.

Dar, dragul meu, noi suntem străini și călători,
Dacă te naști, desigur va trebui să mori,
Dar nu uita că trupul e doar un boț de tină,
Iar mica ta suflare, e parte din Lumină.

Să nu te temi de pragul ce va veni cândva,
Doar Domnul știe timpul, noi nu-l putem afla,
Atât cât ești în viață să ai un drum frumos,
Aproapelui vorbeşte-i de harul lui Cristos.

De faptul că iubirea și mila și-ndurarea,
A pus în suflet pacea şi-a netezit cărarea
Ce urcă către soare. Pășește cu credință,
În prag te-așteaptă Domnul, prin El ai biruință.

Nici versul nici cântarea nu poate să exprime,
Ce binecuvântare ne-aşteaptă-n înălțime,
Acolo îngeri cântă, acol-ne-așteaptă sfinții,
Ca să cântăm Osana cu frații, cu părinții.

Și să nu uiți că zilnic mă rog să-ți fie bine,
Ca Domnul să-ți dea pacea în valea cu suspine,
Când vom scăpa de lanțul pământului, durerii,
Ce dulce fi-va clipa cea sfânt-a revederii...

05/05/17, Barcelona- Lucica Boltasu