text Poezii crestine

Ce bucurie ce te poartă spre culme

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teodor Groza
Ce bucurie ce te poartă spre culme

Ce bucurie ce te poartă spre culme,
Când părinţii slujesc pe Hristos,
Copiii lor dragi să le calce pe urme,
Hotărâţi , despărţiţi de păcat şi de lume,
Viitorul le va fii glorios.

Ce mulţumire adânc te cuprinde,
Când familia toată, unită,
Pe-altaru-nchinării focul zilnic aprinde,
La jugul slujirii cu râvnă se prinde,
Acum şi în veci va fi fericită.

Ce împlinire şi ce har bogat,
Ca tu şi întreaga ta casă,
Să alegi să slujeşti, pe Hristos devotat,
Cu duhul, cu-ntreaga fiinţă predat,
Mărturie spre alţii frumoasă.

Ce fericire să nu mai alergi,
La sfatul acelor ce rele urzesc,
Căci ştii, că ce semnei, aceea culegi,
Cu cei ce hulesc prietenii să nu legi,
Rămâi cu acei ce Scriptura-mplinesc.

Ce mărturie aleasă, slăvită,
Are omul credincios şi smerit,
Viaţa întreagă în lumină trăită,
Un far pentru lumea adânc rătăcită,
În jugul slujirii e neobosit.

Ce pace adâncă şi câtă nădejde,
În clipa când moartea se crede stăpână,
Când sufletul liber se-nalţă şi vede,
Ca nu-i în zadar a iubi şi a crede,
Există în ceruri o lume mai bună.

deTeodor Groza
Vişeu de Sus
09.02.2016

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>