Când ne-ai chemat, Isuse...

Când ne-ai chemat, Isuse, să Te urmăm pe cale,
Să fim moştenitorii Împărăției Tale,
Ne-ai spus că vor fi piedici şi lupte, şi nevoi,
Că vor veni duşmanii ca să lovească-n noi...

Dar n-am ştiut atuncea, ce brazde de durere,
Ce multe suferinţe, ce lacrimi în tăcere,
Ce drumuri de prigoană, ce sânge mult vărsat,
Avea să fie partea celor ce Te-au urmat!

Dar n-am ştiut nici taina, că lupta cea grozavă
E ca să scoată zgura din aur pentru slavă.
Şi când ne-ai spus că lumea ne va târâ-n sobor,
Noi nu ştiam că umbli, cu noi chiar şi-n cuptor!

Când ne-ai chemat, Isuse, să mergem după Tine,
Ne-ai spus că răsplătirea e-n veacul care vine;
Dar n-am ştiut atuncea, că dai şi-aicea jos,
Celui mai slab din oaste, sărutul Tău duios...

Că orice suferinţă, mai mică sau mai mare,
O schimbi în fir de soare, în strai de sărbătoare...
Că orice prigonire o pui Tu pe cântar,
Și ne măsori de-o mie mai mult sublim de har!