Când cu potopul

Stăteai pe-un scaun de domnie
Când cu potopul început,
Stăteai privind prin galaxie...
Cum se renaşte-un început.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Când tunetul s-a întrecut,
Când apele loveau în barcă,
Când totul pare ca pierdut.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Când cerul lacrimile-a plâns
Purtând în ele o solie
Ce veacurile a pătruns.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi-atunci când a fugit Agar,
El Roi, de sus din veşnicie
Te-aude, ... nu spui în zadar.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Când cerul focuri a aprins,
Trimițându-le-n Sodoma,
Ce niciodată nu s-au stins.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Atunci, în vremuri fumurii
Şi-mpărățeşti şi-acum de-a pururi
Păstrând aceleaşi armonii.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai şi azi, în plină zi,
Când înspre ei din plin potopul
Amenință că-i va lovi.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai şi azi pe-acelaşi tron
Când barca lor stă ca să fie
Tulburată de vre-un zvon.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai şi azi în clipa grea,
Când mărturii vor ca să vie
Mânjind purtarea unora.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai şi azi, în veci așa!
În suflete când e urgie,
Le stăpâneşte mâna Ta.

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai şi azi, pe timp de noapte,
Fredonând o melodie,
În acord de multe şoapte...

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai... şi-n întrebarea mea,
Văzând ce nimenea nu ştie,
Aşa cum a mai fost cândva...

Stăteai pe-un scaun de domnie
Şi stai... şi-n îndoiala mea
Căci un răspuns vrei ca să vie
Să-arăți ce poți să faci din ea.

Stătea pe-un scaun de domnie
Şi stă şi azi, în veci aşa!
Împărățind peste o vie,
Ce poate fi inima ta!

Îndrăzneşte ca să vezi
Că Cel ce-a stat mai stă şi azi
Pe tron, în slavă înălțat,
Împărățind cu-adevărat!