text Poezii crestine

Calea îngustă a mântuirii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Calea îngustă a mântuirii


În Raiul mult visat de omenire
Putem ajunge, oricare dintre noi
E îngustă calea înspre mântuire
E presărată cu griji și nevoi...

Necazurile vieții-s tot mai grele
Și toate parcă sunt cu susu-n jos
Cutremure, vești de războaie, rele,
Dar ținta noastră, e Isus Hristos!

Și bolile care ne decimează,
Necazuri care ne aduc întristare,
Credința vie ne încurajează
Și numai prin Isus avem salvare.

El e mereu prezent, plin de iubire
Și așteaptă să fim și noi primitori
Iar Vestea bună despre mântuire
S-o- împărtășim, s-o spunem tuturor.

El este plin de milă și iubire
Pentru noi, care răul regretăm.
El vrea s-avem parte de mântuire
Și inimile noastre să-I predăm.

El e Hristosul cel plin de jertfire
Cu al Său sânge ne-a spălat pe cruce.
Prin El, noi tindem la desăvârșire
Fără păcat, sfințiți putem ajunge.

La cer e totul pur și neîntinat
Doar cei curați pot pe Isus să-L vadă.
E totul diferit și e schimbat
Acol-ajung doar cei ce-au vrut să creadă,

Că Acel ce s-a dat crucii spre jertfire
A fost Dumnezeiesc și Preaslăvit
El pentru oameni a avut iubire
A suferit amarnic și-a murit.

Dar a înviat. La Tatăl s-a suit!
Ne așteaptă să-L urmăm cu dăruire.
Dacă simțim că la noi a venit,
Să Îi deschidem ușa cu iubire,

Și azi de-L auzim că El ne cheamă
Ale noastre inimi să le despietrim,
De nimenea să nu ne fie teamă
Viața eternă să o dobândim.


Amin

Câmpia Turzii, 10 aprilie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

Splendori
Plecat să redescopăr adevărulAm poposit la Dumnezeu, în cer.Punea pe ochii mei cu un echerUn fel de țel școlar, ca profesorul.Am cunoscut atingeri fără numărȘi nu erau erate prinse-n cărți.Noblețe, tr... Citeste mai mult >>
Rugăciunea, e putere!
Rugăciunea, e putere!Rugăciunea, e putereEa ne ajută, să trăimPrin ea cerem mângâiere,Când suntem triști, suferim.Din inimă, să se spunăCa Isus, să o primească,Rostită c-o vorbă bunăPe noi, ca să ne z... Citeste mai mult >>
Nu uita de chemarea ta
Nu uita de chemarea taCând ai plecat la drum cu Domnul,Nu ți-a promis un drum ușor.Ți-a pus în suflet o chemare:„Păstorește turma Mea cu dor.”Ți-a pus în mâini nu doar o slujbă,Ci suflete răscumpărate... Citeste mai mult >>
Nu știu…
Nu știu unde m-a duce viațaDar știu finalul ei bălai.Ulciorul va-ntâlni mormântulIar sufletul va merge-n Rai.Nu știu unde m-or duce pașiiCuprinși între un ceas și-un an.Bătători-vor drumuri sterpeDar... Citeste mai mult >>
Între ceartă și aclamații
Omul este o făptură foarte greu de mulțumit:Azi te ceartă, mâine te laudă, azi te‐alungă, mâine te caută;Azi te cheamă, te primește, mâine chiar te fugărește.Schimbător e omu-n toate și ades nefericit... Citeste mai mult >>
Pace sfântă
Pace sfântă și divină,De la Domnul am primit,Cu El sunt în siguranță,Și sunt cel mai fericit.Pe calea-ngustă spre ceruri,Mă conduce Domnul meu,El îmi luminează calea,Mă ajută când mi-e greu.Izvor nese... Citeste mai mult >>
Nu pleca din turmă
Nu pleca din turmăNu zăbovi să vii în ajutorPreaiubit și scump Păstor.Te așteaptă oaia rătăcităÎn spinii lumii încâlcită.De acolo nu are scăparePână nu primește eliberare.Când Păstorul se va înduraPe... Citeste mai mult >>
ISUS- COMOARA VIETII.
ISUS, COMOARA VIETII!Andrada Sighiartau04.01. 2026.dacă n-aş avea credinţace-a fost dată pentru sfințin-aș cunoaște mântuirea,lacrimile ce-s fierbinţi...n-aș cunoaște izbăvirea,sufletul mi-ar fi pierd... Citeste mai mult >>
SA NU PRIVESTI IN JURUL TAU!
Să nu priveşti în jurul tău...Andrada Sighiartău10.01. 2026.Să nu priveşti în jurul tăuSpunând că nu e nimenea cu tine,Căci Dumnezeul tău cel Sfânt,Nu se va depărta de tine.Chiar dacă singur ai rămasI... Citeste mai mult >>
DUMNEZEU NEDESPARTIT-
Dumnezeu nedespărţit-Andrada Sighiartău20.01. 2026Acolo în odăiță Doamne, ai coborât la patul meu...Si ai turnat din nou în mine puterea Ta de Dumnezeu.Ai reumplut a mea fiinţă cu Duhul Tău cel Sfânt,... Citeste mai mult >>