Calatorie spre cer...

Cand valuri mari ce spumegau
Loveau fragila-mi barcă,
Cand mulţi din jurul meu vroiau
De Tin sa ma despartă.

Pe nevăzutul tău toiag,
Mi-am sprijinit făptura,
Atunci când cu atâta drag,
Topeai din mine zgura.

Nu-nţelegeam de ce-i aşa,
Dar m-am lăsat, o , Tata,
În mâna Ta ce mă ţinea
Acum ca şi-altădată.

Mereu mai sus m-ai ridicat,
Să pot să-ţi văd lucrarea,
Să nu m-opresc împovărat,
Orbecăind cărarea.

Tu pasul meu mi-ai spus să-l pun,
În urma ta Isus,
Şi să merg drept pe-al vieţii drum,
Spre ţinta cea de sus.

Privirea să mi-o îndrept spre cer,
Să nu privesc cărarea,
Spre ţeluri 'nalte ce nu pier,
Să-mi fie alergarea.

Căci în curând se va sfârşi,
A noastră alergare,
Si sus în cer ne vei primi,
În slavă şi-n splendoare.

Dar pân' atunci Isus iubit,
Măreşte-ne credinţa,
Ca să avem necontenit
În faţă biruinţa.

În jertfa ta de pe calvar,
Simţim deplin iertarea,
Si mântuirea ta în dar,
Ne este-asigurarea.

Te aşteptăm ca să revi,
Din slăvile senine,
Căci azi a mai trecut o zi,
Si mâine-om fi cu tine.