Bucuria mântuirii

Bucuria mântuirii e balsamul fermecat,
din hotarul nemuririi, peste rană revărsat;
Ca o rouă de speranţă, proaspătă, de la Calvar,
Duhul Sfânt ne umple viaţa cu al gloriei nectar.

Bucuria e un soare care luminează-acum
prin zăbrelele furtunii, prin perdelele de fum;
Dar va lumina odată, clar şi limpede, curat,
când va înceta durerea din oftatul negurat.

Bucuria e izvorul care curge-n clocot viu
printre bolovanii urii, printre spinii din pustiu.
E o strună de vioară care-ntinsă nemilos
mai duios parcă doineşte imnul păcii lui Hristos.

Bucuria e o scară urcătoare pânʼ la Cer,
jos proptită în ţărână, sus în glorii ce nu pier.
E cărarea de lumină spre măreţul Paradis,
care porțile eterne pentru noi şi le-a deschis.

Bucuria e argintul ce sclipeşte la sfârşit
după ce tristeţea morţii ca o zgură s-a topit.
E mormântul gol din stâncă, cu fâşiile de in,
sunt femeile mirate în grădina cu măslin.

Bucuria-s ucenicii care-n camera de sus,
au fost botezați cu Duhul şi puterea lui Isus;
Este Petru la Rusalii, şi trei mii — întâiul rod...
Chiar dacă pe tron e Nero, sau Caiafa, sau Irod.

Bucuria păcii sfinte e un jar de foc nestins,
un cărbune pe altarul suferințelor aprins.
E oştirea care poartă al neprihănirii steag,
e cântarea biruinţei încă de pe-acest drumeag.

Bucuria e uleiul peste capul lui Aaron,
care curge pe odăjdii, e parfumul din Sion!
E mireasma de tămâie pentru ungerea de-apoi,
când deplin va fi cuvântul: Dumnezeu este cu noi!

Bucuria mântuirii este strângerea în nor,
e Biserica aleasă, lângă Marele Păstor,
e ospăţul de lumină, slava marei adunări,
e Biserica în harul veşnicelor desfătări!