Aprinde Doamne!

APRINDE DOAMNE!

*
Aprinde, Doamne, sete arzătoare,
Să sorb Scripturii seva hrănitoare,
Să simt tăria vieții nemuritoare,
Învăluită-n eterna rază de soare.

Domnul meu, al vieții mele dătător,
Cu șopotul: blând, dulce și răcoritor,
Alini al sufletului meu, veșnic dor,
Mă înalți tot mai sus: zbor, zbor, zbor...

Din roua suferinței, seva iubirii,
Pune lanțuri grele peste tarele firii.
Firea nu miște să-mi tulbure zorii,
Soarele s-alunge din viață norii.

Din eternul Soare țâșnesc raze
De iubire, a armoniei liaze.
Din iertare încep să se degaje
Tainice murmure, suave miraje.

Stârnește Doamne, dorul aprins,
În inima mea ardă tot mai întins.
Glasul Tău: dulce, gingaș și distins
Mă poarte spre eternul necuprins.

Ca zumzetul de albine urcă
Ruga, ce planul răului încurcă.
Grijile nu-mi mai dau de furcă,
Tarele firii cu totul se usucă.

Iar curcubeul arcuit pe cer,
Dezvăluie a luminii caracter.
În clipe grele nu mai disper,
Isus e al vieții mele făclier.

Împletite mintea, gândul şi simțirea,
Cu harul, iertarea și iubirea,
În inimă lucrează fericirea.
Și revarsă din plin mulțumirea.

În tăria credinței, oțel de cobalt,
Deschid aripile de zbor spre înalt,
Să iau Împărăția cu asalt.
De bucurie, cu emoție tresalt.

Peste suferinţe toarnă balsam,
Credință nețărmurită să am.
Deschide larg al eternului geam,
Să pricep ceea ce nu pricepeam.

Aprinde Doamne inima stinsă,
Ce-a fost de suferință atinsă.
Vorba Ta: blândă, dulce, gingașă,
E fericirii mele, părtașă.

Fascicolul luminii mă strecoară
Cătinel, în eterna primăvară.
Și cu iertare mă înfășoară,
Sunt ca un fulg, tot mai ușoară.

Răscolește Doamne dorul arzător,
Prin puterea Cuvântului biruitor.
Să trăiesc evlavia sfințirilor.
În armonia neprihăniților.

Amin!

liaze=enzime cu rol esențial de catalizator
enzimă=compus organic de natură proteică, prezent în celule vii
făclier = cel ce face făclii.
cătinel= încetinel, lin, domol; tiptil