text Poezii crestine

Am strigat de-atâtea ori în încercare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Claudia J.
Te-am strigat de-atâtea ori în încercare,
Când eram înconjurat de-ntuneric greu.
Ţi-am cerut să-mi dai călăuzire, mâna
Să-Ţi întinzi, să laşi lumină-n drumul meu.

Şi mă luptam cumplit, mă întristam în mine,
Oare, pentru Tine, nu mai sunt un fiu?
Nu mai ai nimic rămas în mila-Ţi,
Să-mi arăţi că pentru Tine incă-s viu?

Nori se-adunau pe calea-mi umbrită de-ntristare,
Era greu de 'naintat, şi lupta era grea.
Îmi zdrobeam fiinţa răvăşită-n închinare,
Iar credinţa mea se tot sfârşea.

Te-atingeai de mine cu măsură,
Doar atât cât să nu uit că eşti cu min' .
Nu înţelegeam că-n a Ta milă,
Vroiai să m-asemăn doar cu Tin' .

Te tot chemam în crudă disperare,
Şi Îţi tot ceream să mă ajuţi,
Să Te-apleci cu mine-n grea-ncercare,
Să cobori, şi valul Tu să-nfrunţi.

În durerea mea, adâncă-n mine,
Ajungeam să spun că nu mă vezi,
Că ascunşi sunt ochii Tăi de mine,
Că-ntr-o zi ai să mă părăseşti.

Promisiuni aveam, destule chiar,
Şi nespuse daruri deja pregătite.
Dar Tu hotărâsei ca-n umblarea mea,
Să cunosc puterea-Ţi sfântă-n slăbiciune.

Iar când crunta deznădejde m-a cuprins,
Şi când tot frumos credeam că nu-i al meu,
Lângă mine ai venit...şi ce sublim,
Mă priveai cu dragoste, o, Domnul meu !

Mi-ai vorbit atunci cu ochi de milă,
Am simţit că-mi stai la dreapta şi priveşti.
Toată fiinţa mea s-a contopit in Tine,
Mi-ai şezut alături să mă înveţi:

Că prin toate grele-ai fost cu mine
Şi ai suferit cu mine în rând,
Fiindcă toate-au fost îngăduite
De a Ta voinţă, Doamne sfânt.

Pentru că-n umblarea mea prin lume
Trebuia să ajung să Te cunosc,
Şi cu umilinţă şi răbdare,
Cu smerenie sfântă să-Ţi slujesc.

A trebuit să îmi zdrobeşti această fire,
Ce atâta de departe e de Tin',
Să învăţ să stau în umilire,
Acceptând voinţa-Ţi sfântă din Cuvânt.

Şi mi-ai luat din inimă povara,
Bucurie sfântă, pace, ai turnat.
Zâmbete de soare, de lumină, cântec,
Nu puteam opri al vieţii val.

M-ai încredinţat că de acum 'nainte
Voi intra în binecuvântări,
În făgăduinţele de mult promise,
Voi păşi de-acum spre alte zări.

Tu, la dreapta-mi, înălţat în strălucire,
Eu, îngenuncheat smerit, în umilinţă,
Vom păşi prin toate împreună,
Însă n-am să uit această biruinţă.

Voi şti de acum că, după încercare,
Vine Soarele măreţ, Emanuel.
Şi oricât de grea ar fi furtuna,
Într-un ceas târziu, eu ştiu că vine El.

7 oct. 2016

Cele mai recente resurse scrise - Incurajare

VORBEȘTE CU DUMNEZEU!
VORBEȘTE CU DUMNEZEU!Când vălul des al întristării se-așterne peste cortul tău,Atunci la tronul îndurării, zdrobit din pricina-ntristării,Tu să vorbești cu Dumnezeu.Când sufletul ți-e ars de doruri ca... Citeste mai mult >>
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?
DE CE-S CUPRINS DE TEAMĂ?De ce-s cuprins de teamă, de grijuri, de probleme,Când Tu-mi spui: „Nu te teme!”?De ce totuși mă tem și-n inima mea gem?De ce-s cuprins de teamă?De ce vin nori și ceață pe-al... Citeste mai mult >>
Imént tudom
Imént tudomImént én tudom, Jézus a keresztenKifizette életemnek az árát.Ő szenvedett halált helyettem,Kaptam mentesnek a feltámadását.Jézus nyújtott gyógyító kezet,Mérhetetlen szeretettel hozzám.Lemost... Citeste mai mult >>
Daniel în groapa cu leii
Daniel în groapa cu leii1Într-un regat puternic și mare,Trăia Daniel, om credincios,Cu inimă curată înainteaLui Dumnezeu cel glorios.2El slujea împăratului cu cinste,Era înțelept și drept mereu,Iar pe... Citeste mai mult >>
David și Goliat
David și Goliat1Pe dealurile din Betleem,Un tânăr își păzea turma,Cântând încet spre Dumnezeu,În timp ce se lăsa amurgul.2David era doar un păstor,Cu mâna aspră de la oi,Dar avea credință în sufletȘi... Citeste mai mult >>
Cetatea din Nisip
Cetatea din nisip1Sub soarele arzând din zare,Un călător mergea prin pustiu,Cu Biblia prinsă la cingătoareȘi cu un cântec în suflet viu.2De multe zile rătăcisePrintre dune și stânci pustii,Dar nu se t... Citeste mai mult >>
Cetatea de dincolo de munți
Cetatea de dincolo de munți1Se spune că dincolo de munți,Departe de orice cărare,Se afla o cetate ascunsă,Strălucind ca o lumină mare.2Un tânăr auzise povesteaDe la un bătrân credincios:„Nu aurul este... Citeste mai mult >>
Prin deșert spre izvor
Prin deșert spre izvor1Sub soarele aprins din zare,Un om porni printr-un pustiu,Cu-o traistă mică pe-a sa umărȘi-un dor de Dumnezeu, mereu viu.2Nisipul îi ardea picioarele,Iar vântul ridica furtuni,Da... Citeste mai mult >>
Corabia Credinței
Corabia credinței1Pe-un țărm pustiu, într-o dimineață,Un tânăr privea marea-n zare,Cu o corabie veche înainteȘi-o chemare venită din depărtare.2„Ridică pânza și pornește,Nu te teme de valul cel greu;C... Citeste mai mult >>
Drumul prin valea întunericului
Drumul prin valea întunericului1Când luna se ascunse-n nori,Un călător porni la drum,Cu pașii grei printr-o pădureȘi cu o torță fără fum.2În mâna dreaptă ținea Biblia,La piept o cruce de argint,Iar pe... Citeste mai mult >>