Ai obosit?

Ai obosit în alergarea şi-n munca fără de răgaz?
Te simţi așa de slab şi singur, cu lacrimile pe obraz?
Sau poate o ispită bate, şi-o simţi cum bate sacadat,
Iar inima ta nu e tare... şi frica te-a cuprins de-odatʼ...

Ridică-ţi azi privirea, frate, spre Crucea Domnului Isus,
Lumina Lui să te-nfăşoare, să-ţi dea puterile de sus;
Stai pe genunchi, mărturiseşte-I durerea sufletului tău;
Şi vei putea atunci cu Domnul să-nvingi ispita celui rău!

Ai obosit în nopţi de veghe, sub crucea care te-a strivit?
Eşti la răspântie de drumuri, și parcă toţi te-au părăsit?
Te-ntrebi: „Acum unde e Domnul?” - Aștepţi, şi nu mai înţelegi,
De ce nu vine să-ţi arate, ce drum, ce cale să alegi?

Priveşte jos în Gheţimane, la Domnul cu paharul greu,
Cum se frământă pânʼ la sânge... , şi El e Însuși Dumnezeu!
Credeai că dac-alegi iubirea, nu te va strânge ura rea?
Credeai că dacă eşti lumină, nu vei gusta din noaptea grea?

Priveşte, colo-n depărtare: Vezi ţărmu-acela luminos?
Acolo sus e strălucirea şi slava Ţării lui Hristos!
Nu simţi cum inima se-aprinde şi dorul clocoteşte iar?
Şi că dispare oboseala din frământare şi amar?

Când vei vedea ce măreție chiar Domnul slavei ţi-a gătit;
Ce bucurii copleșitoare! Ce har sublim, nemărginit!
Dacă-ar veni zâmbind un înger să-ntrebe: „Eh, s-a meritat?”
Vei spune: „Nici pe jumătate, nu mi s-a spus, şi n-am visat!”