Adu-ți aminte

E vorba de suflet, de ridicat un altar,
E vreme de adunat din istoria ta pagini de sanctuar.
Ca pasărea care se-ntoarce de departe
La vechiul cuib, cuminte,
Vino cu mine înapoi, să facem o carte
Din aduceri aminte,
Vino cu mine înapoi pe drumul marelui trecut
Prea arare frumos, prea adesea durut.

Mai ţi-aminteşti atunci când pentru prima dată
Inima ţi-ai auzit bătând înstrăinată?
Credeai într-un plecat de acasă fericit
Dar prea curând, necunoscut vuia în jur şi rătăcit...
Şi dor de-o rugăciune liniştită
Lângă ai tăi în ceas de-amurg rostită,
Şi dor de pacea unui cântec blând
În zori de duminică miresmând
S-a-nveşmântat în lacrimi şi s-a făcut strigare.
Mai ştii? În ceruri cineva te-a auzit
Şi te-a iubit
Şi chiar atunci a coborât
Să-ţi facă înapoi spre-acas', cărare...

Mai aminteşte-ţi de noaptea aceea adâncă,
Înmărmurit de durere ca un miez de stâncă,
Nu mai erau nici vorbe, nici plâns nu mai era
De câtă umbr-a morții peste copilul tău plutea...
Nu mai cereai nimic, nici ţie, nimănui,
Doar ai fi vrut să fii în locul lui
Şi cu mâinile în rugă mănunchi
Nu mai puteai să te mai scoli de pe genunchi...
Mai ştii? ...
Din ceruri Cineva te-a văzut
Şi cu balsam stelar, de nimenea ştiut,
L-a vindecat, nimic să nu-l mai doară
Și-atunci copilul tău
A respirat din nou a primăvară...

Mai ţi-amintești când după ani şi ani
Prietenii pe care i-ai slujit
Ţi s-au făcut duşmani
Şi-au râs urât de tine şi te-au izgonit,
Te-au alungat cu vorbe de ocară
De-ai fi dorit să mori
Decât să porţi prin viaţă batjocura povară.
Mai ştii? Atunci din ceruri Cineva durerea ţi-a simţit
Şi ţi-a ieșit în cale cu braţele deschise
A dragoste şi-a bun-venit.

Mai ți-aminteşti? Mai ştii? Nu ai uitat?
Paharul morţii trebuie să-l bei
Şi-aveai o cruce de purtat,
Şi-n fiecare clipă cădeai sub greul ei...
Din cer atunci, chiar Regele sosi,
Şi-n chip de om, de frate-al tău,
Ţi-a dus-o până sus de tot şi-apoi pe ea
Se răstigni în locul tău, mai ți-aminteşti?
Mai ştii? ...

Vine un val de necredinţă
O negură de-nstrăinare vine
Şi o mare orbire şi-un bâjbâit peste pământul în ruine,
Vine un foc, o jale, un vaiet, iată-l vine...

Să nu te temi, destul să-ţi aminteşti
Că Împăratul lumilor cereşti
Cu tine-a fost mereu, şi de-L iubeşti...
Ca slava ce-nveşmântă 'nălţimile senine
Mereu va rămâne cu tine.

Să nu uiţi niciodată, mereu să-ţi aminteşti...