text Poezii crestine

Rugăciunea Anei - Binecuvântare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ligia Coțolan
O femeie se ruga înaintea Domnului,
În fața Templului plângând,
S-a rugat până n-a mai avut glas,
Doar buzele-i mișcau, tremurând.

Cu sufletul amărât, ea plângea
Un singur lucru Ana cerea:
Să-i fie luată ocara și rușinea,
Un copil — atât își dorea.

"O, de-mi vei da, Doamne, un băiat,
Ți-l închin, să fie consacrat.
Toată viața lui, cu credință,
Să-Ți slujească în sfințenie și ființă."

Eli, preotul, o privea
Și, biată, pe loc o credea.
Dar Ana, cu sufletul curat,
I-a povestit durerea ce a purtat.

"Nu-s beată, stăpâne, nu,
Ci doar sufletul mi-e foarte greu,
Mă rog încet, doar așa pot eu,
Să înving durerea ce-o port mereu."

"Mergi în pace, femeie smerită,
Căci rugăciunea rostită
Dintr-o inimă zdrobită
De Domnul oștirilor a fost primită."

Ana, cu multă fericire,
Fiindcă a găsit mângâiere,
Pleacă acasă cu inima voioasă,
Plină de credință și cu fața luminoasă.

Ea a primit fiul mult dorit,
La Templu l-a adus, cum a făgăduit.
După ce a fost binecuvântat,
În slujba Domnului l-a lăsat.

***

Acum și noi aducem pe (Nume Copil),
Pe care l-ai făgăduit că ni-l dai.
Te rugăm să-l binecuvintezi pe vecie,
Să-Ți slujească cu bucurie și credincioșie.

Și dorim să-Ți mai mulțumim, Doamne Sfânt,
Că rugăciunea sufletului amărât
O asculți cu dragoste și iubire
Și lași mereu speranță și mângâiere.

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Binecuvantare copii

Îmi voi lua averea-n cer!
Se spune că în marea zi, când ne vom lua zborul spre cer,Nu vom putea lua cu noi nici bani, nici case, nici averi.Nici haine scumpe, nici mașini, nimic, nimic din ce e jos,Așa spun unii că va fi iar e... Citeste mai mult >>
Lăsați copilașii să vină
„Lăsaţi copilaşii la Mine să vină”,Spunea în Iudeea Isus.Să crească frumos, în har şi lumină,Sub razele sfinte de sus.Lăsaţi copilaşii, curaţi în simţire,Să fie în viață la fel,Să crească frumos, în h... Citeste mai mult >>
Binecuvintare copiii (personalizata)
Astăzi au adus părinții pe-a lor fiică în adunare,Au adus-o la Isus, să-i dea binecuvântare!Ne unim cu toți în rugă și o aducem la Isus,El să-i fie paza vieții, împlinire, har nespus!Ne rugăm, Stăpâne... Citeste mai mult >>
Bunătatea-i Ȋngerească !
Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i din Părinţi!Bunătatea va să creascăViitori Copii CuminţiCe urmează Legea Firii,Prin Iubire, Har şi Dor!Legea Sfântă-a FericiriiEste dată tutur... Citeste mai mult >>
Ocrotește-o cu puterea Ta cerească
Motto: Psalm 127/4: ""Ca săgețile unui războinic,așa sunt fii făcuți la tinerețe.""Și-au pus părinții gândul nepătrunsÎn rugăciunile făcute cu credință...Și Domnul, Cel care vede în ascuns,La rugăciu... Citeste mai mult >>
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)Azi e ziua în care Doamne, umil vin în Fața TaNumele Tău Sfânt și mare cu drag Îl voi lăuda.Vreau să-Ți mulțumesc nespus pentru toate ce mi-ai dat,Pentru nepoțel... Citeste mai mult >>
Copiii sunt o binecuvântare
Un copil venit pe lumeNu-i o pricină de-a spuneCă ești trecut prin încercare,Sau că ești într-o testare.Un suflet mic, nevinovatCe născuta-i în păcatNu-i lăsat la întâmplareCa doar să-i dai de mâncare... Citeste mai mult >>
Las moștenire anii vieții mele
Primim copiii în grijă pentru-o vremeÎn lumea asta ce n-o știm nici noiUn labirint e toat-a noastră viațăNecunoscut e tot ce sta in fațăUn singur sens, nu e drum 'napoi.Nu știm ce-aduce ziua de mâineN... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
Un prunc plăpând, cu chip duios, Trimis în lume prin iubire; Doamne, Îți mulțumim frumos Pentru această zămislire. Așază-Ți mâna peste el, Cu pace sfântă ocrotește-l; Fii pentru el, Emanuel Cu dragos... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>