Las moștenire anii vieții mele

Primim copiii în grijă pentru-o vreme
În lumea asta ce n-o știm nici noi
Un labirint e toat-a noastră viață
Necunoscut e tot ce sta in față
Un singur sens, nu e drum 'napoi.

Nu știm ce-aduce ziua de mâine
Nu știm dacă vor fi altele la rând
O limită ni-e pusă în gândire
Tot idealul nostru-i amăgire
Ne naștem și ne stingem tot sperând.

Atunci mă agăț de Tine-n disperare,
Nimic n-aș izbuti in lipsa Ta!
Sunt cât un fir de praf ce-l poartă vântul,
Ca un ecou când e rostit Cuvântul
M-aș risipi și lumea m-ar uita.

Din lut mi-ai dat un chip suflând viață
Și -n dăltuirea Ta m-ai modelat
Sub daltă-s răni ce încă sângerează... .
Nu mă împotrivesc... Tu modelează
Până rămâne aurul curat! ... . .

Dă-mi brațe sa înconjur cu iubire
Dă-mi glas, oricând, sa fie vorba mea
O mângâiere pentru cel ce plânge
Speranță pentru cel ce-n dor se stinge
Aș vrea oricând, să pot ierta...

Sunt dependent de Tine prin creație
Și sunt dator sa te mărturisesc
Acelor ce urmează după mine
Tu mergi 'nainte, eu după Tine
Nu vreau nicicând pe-alături să pășesc...

Mi-ai dat fii în grijă pentru o vreme
Ei sunt oglinda a ceea ce sunt eu
Nu vreau să se citească în ei căderea
Și nici vreo urmă ce-a lăsat durerea
Când am simțit că jugul e prea greu.

De aceea mergi cu mine prin pustie
Cu groaza strânsă în suflet ca Agar
Cât e în dogoare arșița nebună
Îl duc pe brațe sau îl iau de mână
Tânjind să ajung la oaza Ta de har.

Rămâi cu mine, Doamne, că-mi par anii
Tot mai puțini cu orice prunc se naște
Ei strălucesc ca stelele pe boltă
Eu copt ca spicele în recoltă
Rămâi cu mine, Doamne, când trec anii.

Rămâi cu mine, Doamne, și mă învață
Să dau urmașilor ce am primit
Prin viața mea să crească tot mai vie
Dorința după Ta Împărăție
Să se cunoască în ei ce am trăit.

Mi-ai dat să port cu mine generații
O moștenire mi-ai încredințat
Tu mi-i vei cere într-o zi pe nume
Eu bucuros să pot atunci a spune:
„Aceștia-s toți pe care mi i-ai dat”.