text Poezii crestine

Moise şi Fineas

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Bodnăraş Ioan (Nelu)
Cercetând Scriptura Sfântă
Am primit lumină multă
Despre oameni cu renume
Oameni ce pe-atunci aveau,
Un nume.

Astăzi voi vorbi mai simplu
Fiindcă nu ne-ajunge timpul
Despre Moise Şi Fineas
Pentru azi aceştia-n minte,
Mi-au rămas.

Moise nu-i un nume oricare
Cum sunt altele sub soare,
Nu-i un nume neînsemnat,
Moise e-o legendă sfântă,
De ascultat.

Moise nu-i chiar remarcat
Cunoscut în lung şi-n lat.
Cercetând Cuvântul sfânt
Am descoperit că-i omul,
Cel mai blând.

Moise când veni pe lume
Fu salvat printr-o minune
Destinat era să moară
Însă Dumnezeu din ceruri,
Se coboară.

Dumnezeu i-a dat onorul
Pentru a-i guverna poporul
Ce muncea precum se ştie
În Egipt la munci în chinuri
Şi robie.

Moise plin de-nţelepciune
Mai greoi dar se supune
Merge administrând exodul
Liberând din grea robie
Tot norodul.

Moise dovedeşte-n toate
Caracter,credinţă,fapte
Demne de luat exemplu
Însuşindu-ni-le-n viaţă
Foarte amplu.

Moise prin minune mare
Azi l’avem în adunare
Dumnezeu cu mână tare
Peste el acum să toarne,
Binecuvântare.

Vrem ca să devină-n viaţă
Ca şi Moise de-altădată
Credincios fidel rămână
Îi dorim să aibă-n viaţă,
Multă râvnă.

Astăzi mai avem un nume
Vrednic de-amintit pe lume
Fineas din cartea Numeri
Când citeşti de-acest viteaz,
Te bucuri.

Când păcatul cuib îşi face
Fineas nu-l lasă-n pace
L-a tăiat din rădăcină
Abătând mânia aprinsă,
Cea divină.

Aceşti doi ne sunt exemplu
Cum să fie al nostru templu
Casă pentru Duhul Sfânt?
Sau trăim aşa degeaba,
Pe pământ.

Viaţa repede se scurge
A ta oare cum decurge?
Te-a influenţat legenda?
Sau stai liniştit si aştepţi,
Osânda.

Sfatul meu cel concludent
Vreau să fii mai aderent
Luptă-te lupta cea bună
Ca să porţi în ziua slavei,
O cunună.

Cele mai recente resurse scrise - Binecuvantare copii

Binecuvintare copiii (personalizata)
Astăzi au adus părinții pe-a lor fiică în adunare,Au adus-o la Isus, să-i dea binecuvântare!Ne unim cu toți în rugă și o aducem la Isus,El să-i fie paza vieții, împlinire, har nespus!Ne rugăm, Stăpâne... Citeste mai mult >>
Bunătatea-i Ȋngerească !
Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i din Părinţi!Bunătatea va să creascăViitori Copii CuminţiCe urmează Legea Firii,Prin Iubire, Har şi Dor!Legea Sfântă-a FericiriiEste dată tutur... Citeste mai mult >>
Ocrotește-o cu puterea Ta cerească
Motto: Psalm 127/4: ""Ca săgețile unui războinic,așa sunt fii făcuți la tinerețe.""Și-au pus părinții gândul nepătrunsÎn rugăciunile făcute cu credință...Și Domnul, Cel care vede în ascuns,La rugăciu... Citeste mai mult >>
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)Azi e ziua în care Doamne, umil vin în Fața TaNumele Tău Sfânt și mare cu drag Îl voi lăuda.Vreau să-Ți mulțumesc nespus pentru toate ce mi-ai dat,Pentru nepoțel... Citeste mai mult >>
Copiii sunt o binecuvântare
Un copil venit pe lumeNu-i o pricină de-a spuneCă ești trecut prin încercare,Sau că ești într-o testare.Un suflet mic, nevinovatCe născuta-i în păcatNu-i lăsat la întâmplareCa doar să-i dai de mâncare... Citeste mai mult >>
Las moștenire anii vieții mele
Primim copiii în grijă pentru-o vremeÎn lumea asta ce n-o știm nici noiUn labirint e toat-a noastră viațăNecunoscut e tot ce sta in fațăUn singur sens, nu e drum 'napoi.Nu știm ce-aduce ziua de mâineN... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
Un prunc plăpând, cu chip duios, Trimis în lume prin iubire; Doamne, Îți mulțumim frumos Pentru această zămislire. Așază-Ți mâna peste el, Cu pace sfântă ocrotește-l; Fii pentru el, Emanuel Cu dragos... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
BinecuvântareVenim Doamne azi a te rugaPe acest copil a-l binecuvânta,E un copil micuțCu numele Ionuț.De acum și pân' la bătrânețeSă se poarte cu blândețeSă fie harnic, darnic, cinstit,Înțelept și po... Citeste mai mult >>