Mama

Mama

Mama-i dulce adiere și seninul meu oricând,
Vocea ei alungă norul, din cer și de pe pământ.
Ea e locul siguranței și dulceața din amar,
Vorba ei e-nțelepciune, iar cuvântul său dă har.

Mama-i fagurul de miere ce alină suferinți,
Îndulcește chiar pelinu-n rugăciunile-i fierbinți.
Știe ea cum să mângâie și să dea încurajări —
Ea-i izvorul de speranță în orice împrejurări.

Mama luptă-n rugăciune, pe genunchi în nopți târzii,
Ea pe sine se așază pe altar, spre-a se jertfi.
De la ea știu că războiul este pentru vitejii:
Cât de mare-i bătălia — poți și tu erou să fii!

Ochii ei de viorele mă veghează, mă privesc,
Vor atent să mă vegheze, de orice rău ei mă păzesc.
Ea mă simte la distanță — de sunt veselă sau tristă —
Și adesea varsă lacrimi pentru mine, în batistă.

Caracter frumos, puternic — așa este mama mea!
E smerită, credincioasă, strălucind precum o stea.
Harnică, mereu gătește, ea mereu face ceva,
Pot să spun cu toată ființa: „vreau să fiu și eu ca ea!”

Ea m-a învățat că viața e și bună, e și grea,
Dar cei ce-L iubesc pe Domnul, nicidecum n-or regreta.
Bogății azi pot să fie, mâine… cine ți le poate da?
Numai Domnul, El din ceruri, poate-a binecuvânta.

Mă mândresc cu tine, mamă, și din suflet mulțumesc,
Sunt ce sunt că mi-ai dat viață, m-ai crescut și mă iubești.
Iartă-mă că, știu prea bine, uneori ți-am și greșit,
Dar ești mama mea frumoasă, dar ceresc neprețuit!