Iar la binecuvântare

IAR LA BINECUVÂNTARE

Ne-apropiem, sfioşi, de tronul de-ndurare
De unde ştim că vin spre noi lumini
Şi peste noua fiinţă cerem binecuvântare,
Să fie-nvăluită în miresmele de crini...

O-ncredinţăm , acum, în zi de sărbătoare
În braţele în care va fi la adăpost
Sunt braţe ce-au croit un drum prin mare
Şi-au dat evreilor direcţie şi rost.

Să-i dea Stăpânul vieţii revelaţii
Prin care să-L cunoască în mod desăvârşit
Pe drumul către Rai să n-aibă complicaţii,
Proiectele-ncepute să aibă bun sfârşit.

Sosit-a într-o lume în care frământarea
E parte din structura fiinţei omeneşti
Dar Domnul păcii va produce uşurarea
Când va gusta dureri, necazuri sufleteşti.

Lansăm urările cu vie-ncredinţare
Dorindu-i creşterea învăluită-n har.
Când fi-va prinsă în vreo disperare
Să ştie că alinul se naşte la altar.

Să aibă parte de părinteasca pază
La orice pas în lumea de nevoi,
Să simtă că Stăpânul o vede şi veghează
Şi-o vrea în ceata unde sunt mulţi eroi.

Vor fi în pribegie precare situaţii
Dar şi-mpliniri în munca pe ogor
Când se va confrunta cu grele ecuaţii
Să afle răspunsul la Tatăl creator...

Să vadă-n viaţă mulţime de progrese,
Să fie-n armonie cu tot ce e divin
De cei mai necăjiţi, într-adevăr, să-i pese
Şi să le toarne pace în firavul destin.

Iar când probleme vor veni s-o frângă
Să poată sta în luptă cu curaj
Din zilnice-ncercări comori să strângă
Şi să iubească mult cerescul peisaj.

O, milostive Tată, Tu netezeşte-i drumul
Spre ţinta situată mai sus de galaxii
Şi chiar de-ar fi probleme cu duiumul
Să ştie că, nicicând, Tu n-o vei părăsi.

gc/ 13 Mai, 2011