text Poezii crestine

Către maimarele cântăreților

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petrica Plesa
CĂTRE MAI MARELE CÂNTĂREŢILOR

„Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat,
ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau;
şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite,
mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (Psalmul 139 v.15-16)

Când nu eram decât un embrion
Şi n-aveam chipul cu desăvârşire,
În faţa Ta eu existam ca om
Şi-n „Carte” scris-ai ale mele zile.

Când trupul meu era ascuns de toţi
– Însă nicicând, nicicum, ascuns de Tine, –
Ţesut ciudat, aşa cum doar tu poţi:
Eram „comoara-ascunsă-n adâncime … ”

Iar astăzi când Tu m-ai desăvârşit,
Sunt scos din adâncime la lumină.
E prima zi când iată am sosit:
Toţi ochii să mă vadă, pot să vină …

Dar dacă pentru mine-i prima zi
După a omului „socotitoare”
De fapt, ca pentru toţi, astăzi ar fi:
„Un start pe inversa numărătoare” …

… Şi totuşi, zilele ce mi le-ai scris,
Să-mi fie pline cu a Ta iubire
Adusă, prin părinţi, din Paradis,
Apoi, prin Duhul Sfânt, prin mântuire …

Ascultă, Doamne al meu „psalm” unic
Asculte-mi-l şi fraţii şi părinţii:
Şi-aşa să cresc de când sunt încă mic
În trup, în suflet şi în duhul minţii!


3 aprilie 2011
La naşterea nepoţelului David

Cele mai recente resurse scrise - Binecuvantare copii

Îmi voi lua averea-n cer!
Se spune că în marea zi, când ne vom lua zborul spre cer,Nu vom putea lua cu noi nici bani, nici case, nici averi.Nici haine scumpe, nici mașini, nimic, nimic din ce e jos,Așa spun unii că va fi iar e... Citeste mai mult >>
Lăsați copilașii să vină
„Lăsaţi copilaşii la Mine să vină”,Spunea în Iudeea Isus.Să crească frumos, în har şi lumină,Sub razele sfinte de sus.Lăsaţi copilaşii, curaţi în simţire,Să fie în viață la fel,Să crească frumos, în h... Citeste mai mult >>
Binecuvintare copiii (personalizata)
Astăzi au adus părinții pe-a lor fiică în adunare,Au adus-o la Isus, să-i dea binecuvântare!Ne unim cu toți în rugă și o aducem la Isus,El să-i fie paza vieții, împlinire, har nespus!Ne rugăm, Stăpâne... Citeste mai mult >>
Bunătatea-i Ȋngerească !
Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i din Părinţi!Bunătatea va să creascăViitori Copii CuminţiCe urmează Legea Firii,Prin Iubire, Har şi Dor!Legea Sfântă-a FericiriiEste dată tutur... Citeste mai mult >>
Ocrotește-o cu puterea Ta cerească
Motto: Psalm 127/4: ""Ca săgețile unui războinic,așa sunt fii făcuți la tinerețe.""Și-au pus părinții gândul nepătrunsÎn rugăciunile făcute cu credință...Și Domnul, Cel care vede în ascuns,La rugăciu... Citeste mai mult >>
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)Azi e ziua în care Doamne, umil vin în Fața TaNumele Tău Sfânt și mare cu drag Îl voi lăuda.Vreau să-Ți mulțumesc nespus pentru toate ce mi-ai dat,Pentru nepoțel... Citeste mai mult >>
Copiii sunt o binecuvântare
Un copil venit pe lumeNu-i o pricină de-a spuneCă ești trecut prin încercare,Sau că ești într-o testare.Un suflet mic, nevinovatCe născuta-i în păcatNu-i lăsat la întâmplareCa doar să-i dai de mâncare... Citeste mai mult >>
Las moștenire anii vieții mele
Primim copiii în grijă pentru-o vremeÎn lumea asta ce n-o știm nici noiUn labirint e toat-a noastră viațăNecunoscut e tot ce sta in fațăUn singur sens, nu e drum 'napoi.Nu știm ce-aduce ziua de mâineN... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
Un prunc plăpând, cu chip duios, Trimis în lume prin iubire; Doamne, Îți mulțumim frumos Pentru această zămislire. Așază-Ți mâna peste el, Cu pace sfântă ocrotește-l; Fii pentru el, Emanuel Cu dragos... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>