text Poezii crestine

Binecuvântare băiețel

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim
E zi de har și bucurie, o mamă și un tată.
În casa Domnului au venit și acum așteaptă
Să privești cu îndurare să-Ți pui mâna Ta.
Peste Efraim cu iubire pentru a l binecuvânta!

Ne-nchinăm cu reverență, știm că totul e al Tău.
Ca să cerem biruința, căci Tu ești Dumnezeu.
Ia l pe brațul Tău de tată pe copil acum.
Și ține-l în mâna Ta pe al vieţii tainic drum.

Pune straja Ta de îngeri, să păzească viața lui.
Căci pândesc ispite multe pe dealingul timpului
Care caută să zdrobească tot ce este valoros.
Pune mâna Ta străpunsa și fă-i viața cu folos!

Dă-i o minte înțeleaptă, cum și Solomon avea.
Să discearnă întotdeauna care este voia Ta.
Împotriva celui rău da-i biruința neîncetat
Să cunoască orișicine câte binecuvântări i-ai dat.

El să fie gata a sluji pe fiecare.
Cu dragoste și bucurie și în toate cu răbdare.
Ager și devotat, neobosit în lucrare.
Și pentru fiecare om fie-o binecuvântare!

Dă-i din ceruri daruri sfinte, prețioase nestemate.
Într-o lume cu păcat, curat fie în toate.
Mulțumire, pace sfântă, dorul după ce e sfânt.
O lumină peste veacuri pe acest străin pământ.

Știm că poți și știm că vrei să îl binecuvântezi.
Tu ești Dumnezeu puternic și-n toate îl veghezi.
Binecuvântarea Ta să fie și peste- a lui părinți
Să rămână credincioși, cu lacrimi fierbinți

Binecuvintează-i tatăl cu putere și Duh Sfânt.
Să fie preot în casă după-al Tău Cuvânt.
Să îndrepte pașii lui spre ce e duhovnicesc.
Să-i vorbească despre Tine Tatăl nost' ceresc.

Binecuvintează-i mama ce îl leagănă la piept.
Cu dragoste și putere, cu-n duh nou și înțelept.
Să își crească a ei copii, pentru cer, frumos.
Pentru veșnica viață și pentru Isus Hristos!

Frați, surori din adunare, unchi, bunici, părinți.
Slujitorii casei tale, toți care azi sunt prezenți.
Să fie umpluți cu har, revarsă a Ta-ndurare.
Peste tot poporul Tău, lasă astăzi binecuvântare!

Știm că vei veghea ca-n toate să se facă voia Ta
Cu Efraim în orice vreme Tu-n veci te vei lăuda.
Căci ce Tu din slăvi divine binecuvântezi deplin.
Va rămâne-n veci de veci binecuvântat, amin!

Cele mai recente resurse scrise - Binecuvantare copii

Binecuvintare copiii (personalizata)
Astăzi au adus părinții pe-a lor fiică în adunare,Au adus-o la Isus, să-i dea binecuvântare!Ne unim cu toți în rugă și o aducem la Isus,El să-i fie paza vieții, împlinire, har nespus!Ne rugăm, Stăpâne... Citeste mai mult >>
Bunătatea-i Ȋngerească !
Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i din Părinţi!Bunătatea va să creascăViitori Copii CuminţiCe urmează Legea Firii,Prin Iubire, Har şi Dor!Legea Sfântă-a FericiriiEste dată tutur... Citeste mai mult >>
Ocrotește-o cu puterea Ta cerească
Motto: Psalm 127/4: ""Ca săgețile unui războinic,așa sunt fii făcuți la tinerețe.""Și-au pus părinții gândul nepătrunsÎn rugăciunile făcute cu credință...Și Domnul, Cel care vede în ascuns,La rugăciu... Citeste mai mult >>
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)Azi e ziua în care Doamne, umil vin în Fața TaNumele Tău Sfânt și mare cu drag Îl voi lăuda.Vreau să-Ți mulțumesc nespus pentru toate ce mi-ai dat,Pentru nepoțel... Citeste mai mult >>
Copiii sunt o binecuvântare
Un copil venit pe lumeNu-i o pricină de-a spuneCă ești trecut prin încercare,Sau că ești într-o testare.Un suflet mic, nevinovatCe născuta-i în păcatNu-i lăsat la întâmplareCa doar să-i dai de mâncare... Citeste mai mult >>
Las moștenire anii vieții mele
Primim copiii în grijă pentru-o vremeÎn lumea asta ce n-o știm nici noiUn labirint e toat-a noastră viațăNecunoscut e tot ce sta in fațăUn singur sens, nu e drum 'napoi.Nu știm ce-aduce ziua de mâineN... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
Un prunc plăpând, cu chip duios, Trimis în lume prin iubire; Doamne, Îți mulțumim frumos Pentru această zămislire. Așază-Ți mâna peste el, Cu pace sfântă ocrotește-l; Fii pentru el, Emanuel Cu dragos... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
BinecuvântareVenim Doamne azi a te rugaPe acest copil a-l binecuvânta,E un copil micuțCu numele Ionuț.De acum și pân' la bătrânețeSă se poarte cu blândețeSă fie harnic, darnic, cinstit,Înțelept și po... Citeste mai mult >>