Binecuvântare

Dispreţuit şi părăsit de oameni,
Chiar şi de-ai Săi uitat şi lepădat,
Omul durerii suferea pe cruce
Un chin enorm de greu de suportat.

Pe faţa Lui brăzdată de durere
Şi de nuiaua braţului roman
Vedeai cea mai adâncă suferinţă
Purtată într-un trup de pământean.

Obrazul Său e plin de răni şi sânge
Şi firele din barbă I le-au smuls
Şi vezi cum parcă viaţa-n El se stinge
Ce ţi-au făcut, o, scumpul meu Isus?

Cu ochii Tăi frumoşi ca şi seninul
Ne cercetai cândva ocrotitor,
Dar astăzi se-oglindeşte-n ei suspinul,
Şi plânsul trist al celor care mor.

Când mâna Ta se atingea de rane
Pe loc acel bolnav se vindeca,
Dar, iată, blestematele piroane
Cum au străpuns, Isuse, mâna Ta!

Piciorul Tău călca întinsul ţării
Şi se oprea la la cel bolnav în prag,
La cei săraci Tu alergai să semeni
Cuvântul Tău Isus, cu-atâta drag.

Dar în această clipă blestemată
Te-au răstignit ca şi pe un tâlhar.
Piciorul Tău străpuns pe cruce, iată,
Plăteşte azi iubirea dată-n dar.

Ce s-a-ntâmplat? De ce eşti sus pe cruce
Când tu puteai să fii un împărat?
Suntem cu toţii la o grea răscruce
De ce-I aşa, Isus? Ce s-a-ntâmplat?

Şi cum stăteam sub lemnul de osândă
Privind spre Domnul meu ce se stingea,
Un strop, un singur strop curat de sânge
A picurat încet pe mâna mea.

Şi când ţărâna s-a-ntâlnit cu cerul
Acolo sus pe dealul Golgota
În pieptul meu s-a revelat misterul
Şi-am înţeles atunci iubirea Sa.

Nu sunt cuvinte-n lume să exprime
Acel curat şi tainic simţământ.
Isus şi-a dat viaţa pentru mine,
Dar a-nviat de-acolo din mormânt.

Căci moartea nu putea ca să îl ţină
Pe-Acela ce era chiar Dumnezeu,
Iar azi, prin El, prin jertfa Sa divină,
Şi eu şi tu suntem copiii Săi.

Cuvântul din Isaia mai arată
Sămânţă de urmaşi că va avea.
Prin secole şi prin milenii, iată
Milioane vin la cruce-n Golgota.

Chiar cerul şi pământul dac-ar trece
Şi toate într-o clipă de-ar pieri,
Cuvântul Celui Viu rămâne pururi,
Ca stânca neclintit va dăinui.

Şi iată suntem martori azi, aicea,
Că Dumnezeu din cer, după Cuvânt,
În snopul cel cu 11 spice
A pus din nou un spic de legământ.

De sus din cer, la vremea hotărâtă
Un suflet nou trimis-a pe pământ,
Iar în odrasla-aceasta zămislită
Vedem promisiunea Celui sfânt.

Primiţi-l, dar, cu dragoste aleasă,
Căci el e-un mesager trimis prin har.
Prin prunci ca el Isus Hristos ne-nvaţă
Că jertfa Lui nu este în zadar.

În naşterea de prunci e-o taină sfântă
Şi cei mai mulţi n-o înţeleg deplin.
Ferice de aceia care-ascultă,
Ei sunt părtaşi la planul Lui divin.

Căci cum putea-va Domnul ca să aibă
Sămânţă de urmaşi fără copii?
Şi cum putea-va numărul acela
Deplin de neamuri a se împlini?

Cum va fi mama altfel mântuită
Decât prin naşterea de copilaşi?
Şi cum va fi familia unită
Atunci când e lovită de vrăjmaş?