text Poezii crestine

Așteptând comoara scumpă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
Așteptând comoara scumpă
Să o țin la pieptul meu
Mă aplec in rugă sfântă
Catre Tine Dumnezeu.
Și întâi, cu mulțumire
Mă închin 'naintea Ta
Cu nespusa fericire
Ce îmi umple ființa mea.
Tată scump, nu am cuvinte
Îndeajuns să-Ți mulțumesc
Pentru brațele-Ți preasfinte
Ce comoara-mi dăruiesc.
Cât de bun ai fost cu mine
Chiar de nu am meritat
M-ai ținut mereu prin Tine
Când vrăjmașu-a vrut să cad
Dar prin sângele Salvării
Ce s-a dat prin Fiul Tău
Am primit darul iertării
Și scăpare de cel rău.
M-ai purtat cu mână tare
Când pe boltă s-au ivit
Norii cenușii in zare;
I-ai certat, i-ai risipat.
Si din ceruri de la Tine
Ai trimis comoara mea
Și-nteles-am că ea vine
Din înalt, din mâna Ta.
N-am să pot uita vreodată
Harul Tău nemărginit
Bunătatea Ta de Tată
Ce de rău m-a ocrotit.
Tu ești Tatăl îndurării
Dumnezeul veșnic Sfânt
Spui o vorbă-n largul zării
Și ia viață pe pământ.
Iar acum, Te rog fierbinte
Cum si-atuncea Te-am rugat
Să îți pui mainile sfinte
Peste ea, Părinte drag!
Iar când va veni pe lume
Te rog mult s-o ocrotești
Si asupra-i sfântu-Ți nume
Tu să-L pui și s-o sfinteşti!
Binecuvântează clipa
Când pe lume va veni!
Fie peste ea aripa
Harului din vesnicii!
Peste cea prin care vine
Lasă Tată sfânt puteri
Si balsam de sus, din Tine
Pace sfântă, mângâieri! ...
Peste ea, scumpa comoară
Fie dar Numele Tău
Precum ploaia cea de vară
S-o inunzi cu Harul Tău.
Tată sfânt, cu mulțumire
Mă închin 'naintea Ta
Și îți cânt de fericire
Și-Ți inalț cantarea mea.
Rugaciunea, mulțumirea
Să ajungă-n ceruri sus!
Ți le-aduc prin dăruirea
Fiului Tău drag, Isus!

Cele mai recente resurse scrise - Binecuvantare copii

Binecuvintare copiii (personalizata)
Astăzi au adus părinții pe-a lor fiică în adunare,Au adus-o la Isus, să-i dea binecuvântare!Ne unim cu toți în rugă și o aducem la Isus,El să-i fie paza vieții, împlinire, har nespus!Ne rugăm, Stăpâne... Citeste mai mult >>
Bunătatea-i Ȋngerească !
Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i Ȋngerească!Bunătatea-i din Părinţi!Bunătatea va să creascăViitori Copii CuminţiCe urmează Legea Firii,Prin Iubire, Har şi Dor!Legea Sfântă-a FericiriiEste dată tutur... Citeste mai mult >>
Ocrotește-o cu puterea Ta cerească
Motto: Psalm 127/4: ""Ca săgețile unui războinic,așa sunt fii făcuți la tinerețe.""Și-au pus părinții gândul nepătrunsÎn rugăciunile făcute cu credință...Și Domnul, Cel care vede în ascuns,La rugăciu... Citeste mai mult >>
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)
Binecuvântează-l Doamne (pentru bunici)Azi e ziua în care Doamne, umil vin în Fața TaNumele Tău Sfânt și mare cu drag Îl voi lăuda.Vreau să-Ți mulțumesc nespus pentru toate ce mi-ai dat,Pentru nepoțel... Citeste mai mult >>
Copiii sunt o binecuvântare
Un copil venit pe lumeNu-i o pricină de-a spuneCă ești trecut prin încercare,Sau că ești într-o testare.Un suflet mic, nevinovatCe născuta-i în păcatNu-i lăsat la întâmplareCa doar să-i dai de mâncare... Citeste mai mult >>
Las moștenire anii vieții mele
Primim copiii în grijă pentru-o vremeÎn lumea asta ce n-o știm nici noiUn labirint e toat-a noastră viațăNecunoscut e tot ce sta in fațăUn singur sens, nu e drum 'napoi.Nu știm ce-aduce ziua de mâineN... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
Un prunc plăpând, cu chip duios, Trimis în lume prin iubire; Doamne, Îți mulțumim frumos Pentru această zămislire. Așază-Ți mâna peste el, Cu pace sfântă ocrotește-l; Fii pentru el, Emanuel Cu dragos... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>
Binecuvântarea
Vrem să aducem azi pe LucaSă-l iei sub aripa TaBinecuvântează-l DoamneOcrotește-i viața saDă-i înțelepciune multăHar din cerul tău de susCa să te slujească-n viațăTot mereu, te rog IsusAjută-i părinți... Citeste mai mult >>
Binecuvântare
BinecuvântareVenim Doamne azi a te rugaPe acest copil a-l binecuvânta,E un copil micuțCu numele Ionuț.De acum și pân' la bătrânețeSă se poarte cu blândețeSă fie harnic, darnic, cinstit,Înțelept și po... Citeste mai mult >>