Sunt flori ce nu cresc în grădini

Sunt flori ce nu cresc în grădini
(Despre flori și buruieni; dar nu despre le, ci despre oameni)

Sunt flori ce nu cresc în grădini,
Ci-mpodobesc în mod discret,
Un câmp uitat plini de ciulini,
Sau câte-o tufă de scaiet...

Au răsărit așa... cumva,
În locuri fără adăpost,
Nici n-au măcar pe vino-ncoa,
Dar Dumnezeu le-a dat un rost.

Pătlagină, sau păpădie amara, o cicoare,
Fără parfum și-obraz catifelat,
Adesea sunt călcate în picioare,
Tratate ca și când n-au existat...

Nu le găsești în versuri de iubire,
Nici în buchete de aniversări...
Și totuși au primit de sus, menire,
Așa cum sunt... fără recomandări.

Sunt buruieni ce „trebuie” plivite,
Dacă le dă prin cap s-apară prin grădini,
Nu pot ședea sub tufele-nflorite
De trandafiri, sau tufele de crini.

Nu-s de folos decât în ceai,
Când te cuprinde câte-un guturai,
Sau când pe undeva prin trup te doare
Oooo, cât de bune-s buruienile amare...

Nu vrei nici flori înmiresmate,
Nici versuri bine îmbinate.
Vrei doar un ceai de păpădie,
Sau unul de urzică vie.

Sau de-altă și-altă buruiană,
Să poți să pui geană pe geană,
Să-ți treacă tusea, disconfortul,
Să-ți fie bine toate... totul...

Când toate-ți merg frumos în viață,
Nu ai nevoie de ciulini.
Vrei trandafiri pentru dulceață,
Vrei flori distinse, vrei doar crini...

Dar când ceva te năpădește,
Și zic acum: Doamne ferește!
În curtea ta bine udată,
De „bozii”, bine curățată

Te-ntrebi, dacă din întâmplare
Găsești vreo două buruieni amare,
Ce au scăpat de ochiul tău,
Să-ți facă bine, și nu rău...

Și le găsești, că s-au pitit
Când, ca un om nesăbuit
Ai vrut doar flori ce au parfum,
Să nu fii încurcat pe-alee,
De buruienile atee.

De buruieni necunoscute,
Ce fac grădinile urâte...
Dar te-ai schimbat, și te-ai smerit,
Recunoscând că ai greșit.

Și-acum le lași... nu le plivești,
Îți este drag să le privești...
Sămânța o culegi din spini,
Și-o arunci la tine în grădini

Să ai de-un ceai, vreo rostopască
Pe lângă gard, o lași să crească.
Ai învățat, că-n vindecare
Sunt bune plantele amare...

Sunt flori ce-ți taie răsuflarea
Prin frumusețe și parfum.
Sunt buruieni ce-ajută vindecarea,
Ce mor călcate-adesea lângă drum...

De ce așa? Căci omul prețuiește
Frumosul, ce privirile izbește...
Fără să vadă-n ele, rostul lor
Ce a fost scris de Sfântul Creator.

Ana Mihăiță
17.11. 2025