Podul peste Abis

Podul peste abis

1
Într-o dimineață rece,
Un tânăr porni spre munte,
Căci auzise despre-un sat
Dincolo de stânci și prăpăstii.

2
Oamenii de acolo uitaseră
De speranță și de cântare,
Iar bătrânii spuneau mereu:
„Nu mai există nicio scăpare.”

3
Tânărul își luă Biblia,
Puțină apă și pâine,
Și porni pe drumul pietros,
Cu rugăciunea înainte.

4
După multe ore de mers,
Ajunse la o râpă adâncă,
Iar peste ea era un pod
Din funii și scânduri vechi.

5
Podul se mișca în vânt,
Iar sub el era hăul,
Dar tânărul își făcu curaj:
„Cu Dumnezeu voi trece.”

6
Păși încet pe prima scândură,
Apoi pe a doua, cu grijă,
Dar o funie se rupse brusc
Și podul începu să se clatine.

7
Se prinse strâns de frânghie,
Cu picioarele în gol,
Și strigă către cer:
„Doamne, ține-mă Tu!”

8
O altă funie rămase prinsă,
Iar el se ridică încet,
Și ajunse pe partea cealaltă,
Cu inima plină de recunoștință.

9
Mai departe găsi un om
Rănit lângă o stâncă,
Care nu mai putea merge
Și cerea ajutor.

10
Tânărul îl ridică ușor
Și-i împărți pâinea sa,
Deși știa că mai avea
Foarte puțin pentru drum.

11
„De ce faci asta pentru mine?”
Întrebă omul mirat.
„Pentru că Hristos m-a învățat
Să nu trec nepăsător pe lângă cel rănit.”

12
Porniră încet spre sat,
Sprijinindu-se unul pe altul,
Iar muntele se ridica înainte
Ca un zid uriaș și rece.

13
La jumătatea drumului,
Un vânt puternic se porni,
Iar pietrele de pe creastă
Începură să cadă.

14
Se ascunseră sub o stâncă,
Așteptând furtuna să treacă,
Iar tânărul deschise Biblia
Și începu să citească.

15
Omul rănit asculta tăcut,
Apoi spuse cu glas tremurat:
„Nu mai auzisem de mult
Cuvinte care să-mi dea speranță.”

16
După ce furtuna trecu,
Porniră iar către vale,
Iar în depărtare se vedea
Satul ascuns între stânci.

17
Dar satul era înconjurat
De un râu ce ieșise din matcă,
Iar oamenii strigau de pe case:
„Nu putem ajunge nicăieri!”

18
Tânărul privi apa mare
Și se rugă către Domnul:
„Arată-ne o cale spre ei,
Căci au nevoie de ajutor.”

19
Lângă mal găsiră un trunchi
Lung și puternic de copac,
Și împreună îl împinseră
Peste apă ca pe un pod.

20
Oamenii traversară încet,
Unul câte unul, spre deal,
Iar tânărul ajută copiii
Să ajungă în siguranță.

21
Când ultimul om fu salvat,
Apa luă trunchiul la vale,
Dar satul era acum în siguranță,
Iar oamenii plângeau de bucurie.

22
Bătrânul satului veni la el:
„Credeam că Dumnezeu ne-a uitat,
Dar El te-a trimis aici
Când speranța noastră dispăruse.”

23
Tânărul răspunse smerit:
„Eu sunt doar un călător,
Dar Dumnezeu vede fiecare om
Și nu-l lasă singur în necaz.”

24
În seara aceea, în sat,
Oamenii s-au strâns laolaltă,
Iar pentru prima dată după ani
S-a auzit din nou un cântec de laudă.

25
Tânărul privi spre munte
Și mulțumi lui Dumnezeu:
„Chiar când drumul trece peste abis,
Credința mă duce mai departe.”