text Poezii crestine

Prin credință

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Delia Vele
Prin credință

Înaintăm spre ținta pe care ne-am propus
Pentru a ajunge la Domnul Isus.
Înaintăm cu greu dar prin credință
Știm că totul este cu putință.

Credința ne ține aproape,
Fie că e zi sau noapte
Ne bizuim pe ajutorul Domnului
Și credem în mila și-n puterea Lui.

Prin credință se fac lucruri mari
Pot să confirme cei care sunt tari,
Sau cel care a experimentat
Când din boală a fost salvat.

Ne bizuim oricând pe Domnul
Că singur ce ar putea să facă omul?
Suntem încredințați că nu ne lasă
Că Domnului de noi îi pasă.

Dacă noi nu ne îndepărtăm de Dumnezeu,
Dacă îi urmăm cu drag mereu,
Dacă suntem oameni credincioși
Statornici, buni și evlavioși,

Domnul cu drag ne ajută
Și ne dă putere multă
Să putem mereu înainta
Spre împărăția Sa.

Chibzuiți de am fi mereu
Dacă am asculta de Dumnezeu
Dacă am trăi prin credință
Domnul ne-ar da biruință.

Prin credință multe s-au făcut!
Ucenicii vindecări să facă au putut.
Cu credința fraților cum stăm?
La diferite situații cum ne raportăm?

Credința-n vremea noastră-i mai puțină
Și pentru aceasta noi suntem de vină.
Oare de ce nu credem că Domnul poate
Ca El din orice situație poate a ne scoate?

Credința să ne fie o încredere neclintită
Dacă vrem dorința să ne fie împlinită.
Înainte de a vedea faptul împlinit
Să credem ca și cum Isus deja ne-a dăruit.

Căci prin credință primești tot ce-i bun
Mulțumiri fie aduse bunului Stăpân
Care ne ascultă atâtea cerințe
Și ne îndeplinește multele dorințe.

Ne place să fim în toate biruitori!
Să îl cinstim pe Cel de dincolo de nori
Care ne ajută pe acest pământ
Până vom pleca lângă Domnul Sfânt.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Adevar

Podul peste Abis
Podul peste abis1Într-o dimineață rece,Un tânăr porni spre munte,Căci auzise despre-un satDincolo de stânci și prăpăstii.2Oamenii de acolo uitaserăDe speranță și de cântare,Iar bătrânii spuneau mereu:... Citeste mai mult >>
Farul din ținutul înghețat
Farul din ținutul înghețat1Într-un ținut de gheață albă,Unde viscolul urla,Un tânăr mergea spre-un farCe-n depărtare se vedea.2Purta o haină peste umeri,Iar în traistă avea pâine,Puțină apă și Biblia,... Citeste mai mult >>
Comoara ascunsă în munți
Comoara ascunsă în munți1Într-un sat ascuns între munți,Un bătrân păstra un secret:„Există-o comoară neprețuită,Dar drumul spre ea este greu.”2Un tânăr auzi povesteaȘi întrebă: „Unde-i comoara?”Bătrân... Citeste mai mult >>
Călătoria spre Cetatea Cerească
Călătoria spre Cetatea Cerească1Într-o noapte liniștită,Când stelele vegheau pe cer,Un tânăr auzi o chemareCe-i răsuna adânc în suflet.2„Ridică-te și mergi înainte,Nu te opri pe drumul tău,Căci dincol... Citeste mai mult >>
Călătorul prin furtună
Călătorul prin furtună1Porni un tânăr într-o seară,Pe-un drum ce nu-l știa nicicând,Cu Biblia strânsă lângă inimăȘi rugăciunea pe-al său gând.2În urmă rămânea cetatea,Cu zgomot, case și lumini,Iar îna... Citeste mai mult >>
Poezii Creștine
PARTEA I — 10 Poezii Inspiraționale pentru Femei1. Femeia cu CredințăFemeie, nu uita niciodatăCât de prețios este sufletul tău,Nu frumusețea care treceÎți dă adevărata valoare.În inima care se roagă,Î... Citeste mai mult >>
20 de Poezii Creștine Bizantine
20 de Poezii Creștine Bizantine1. Fii Credincios DomnuluiFi credincios Domnului,Când ziua-i grea și norii vin,Când drumul pare fără capătȘi sufletul se umple de suspin.Nu părăsi a Sa lumină,Nu te înto... Citeste mai mult >>
30 de Poezii Creștine
30 de Poezii Creștine — Aventură, Curaj și Credință1. Pornește cu DumnezeuPornește cu Dumnezeu la drum,Chiar dacă nu vezi depărtarea,Căci Domnul luminează caleaȘi binecuvântează cărarea.Vor fi și munț... Citeste mai mult >>
30 de Poezii Creștine
30 de Poezii Creștine Inspiraționale1. Ridică-te și MergiCând drumul pare prea greu,Și inima îți este frântă,Ridică ochii către DumnezeuȘi lasă sufletul să cânte.Nu orice cădere este sfârșit,Nu orice... Citeste mai mult >>
Poezii Creștine
20 de Poezii Creștine Bizantine1. Fii Credincios DomnuluiFi credincios Domnului,Când ziua-i grea și norii vin,Când drumul pare fără capătȘi sufletul se umple de suspin.Nu părăsi a Sa lumină,Nu te înto... Citeste mai mult >>