O vrabie cu ochii mici

O vrabie cu ochii mici

O vrabie cu ochii mici
Stresată ca la primul nins,
În cuibu-n care viețuia,
Un vânt, de vrajă despuia
Tot ce-a pictat în mintea sa,
Tot ce-a fost vis.

Realitatea pătrundea
Acum, în toată ființa sa
Când, după primul ou... clocit
De însăși trupu-i obosit,
A apărut o vrăbiuță
Gingașă, dulce și drăguță.

Un prunc al unui vrăbioi,
Ce, zilnic aripi întindea,
S-aducă hrană-n casa sa,
Uitând de fericirea-n doi,
Căci trei, de-acuma număra...

„Nu mă iubești!”,
Se-nvinuiau
Pe rând, când ciocu-și deschideau
Și-acuze, cum că nu mai pot...
Deși-s la început drum
Căruța zace, ruptă-acum
De-un simplu ciot.

Un ciot, un gând, o năzărire
De-a negrei șoapte, plăsmuire,
Cum că e greu...
„Dar vinovatul nu sunt eu,
Ci tu, cu tot ce este neamul tău!

Nu mă-nțelegi și am să plec!
Să fug! Departe vreau s-ajung,
Căci tot tabloul ce-am visat
La primul pui s-a destrămat:
Mă simt trădat! ! !
Cu tine timpul de-mi petrec,
Simt că mă frâng... ”

Da. Se frângeau închipuiri
Sub tolba grea de-nvinuiri,
A unor clipe de treziri,
Când fiecare deslușea
Că viața este altceva,
Decât... zâmbiri.

Aveau un pui de protejat,
Un pui, ce viața le-a schimbat,
Nemaiputând, la orice boare,
Sub aripa ocrotitoare
A mamelor, ce i-au purtat
Să se ascundă ne-ncetat:
Erau „femeie”, și „bărbat”!

Erau părinți cu normă-ntreagă,
În viața care nu-i o glumă.
Realitatea nu e șagă,
Nici adevărul nu-i minciună.
Așa că tot ce îi durea,
Venea din visul ce fugea.

Priveam la puiul mic, curat,
Ce-n lumea asta a venit,
Și îmi doresc, cu-adevărat
Să fie veșnic fericit!
Dar, ce război...
Ce tărăboi...

Comploturi și închipuiri
Legate de-un trecut apus,
Proiecții peste năluciri,
Minciuni peste prezent, s-au pus.
Din frângeri,
Negri îngeri...

Vrăjitoare pe mături
Nu se dau în lături
Să distrugă casa,
Masa și fașa
Celei înfășate,
De vis legănate,
Pe lume venită
Pentru-a fi iubită.

Peste sfaturi rele:
Oale și ulcele!
Domnul pună-Și mâna
Peste cuib și vrăbii,
Smulgă întinăciunea,
Smulgă nori și săbii!

Cei ce vor războiul
Și iubesc noroiul,
Să fie goniți!
Să rămână puii
În cuiburi, iubiți!

Celor care astăzi, citesc versul meu,
Le aduc aminte: vede Dumnezeu!
Nu e vrăbiuță, care piere-n vânt!
Domnul stăpânește peste-acest pământ,
Dumnezeu rostește ultimul cuvânt!

Ana Mihăiță
21,01, 2024