"Crăiesele" din curțile mari imperiale.

Minunată zi de primăvară,
Încep florile să înflorească.
Inima din nou îmi e trează,
Te aștept pe Tine, Tată,

Să îmi vorbești ca altădată.
Îmi vorbești cum Tu dorești,
Uneori, din somn, mă trezești
Versurile pe hârtie să le aștern.

Cuvintele Tale, sunt ințelepte,
Doar de Tine sunt inspirate,
Nu de oameni inventate
Tu des inima îmi modelezi.

Vorbește-mi de "crăiesele"
Din curțile mari imperiale.
"Ele-n Mine nu se încred,
Visteriile de aur le sclipesc.

În palate fastuoase trăiesc,
Gărzi înarmate le păzesc,
Genunchii ele nu și-l pleacă."
Doamne! Ele Te disprețuiesc!

"Au bunătăți de tot felul,
Dar nu dețin universul,
Nu au pace, nici iubire,
Vor să fie cu aur poleite.

Ce folos de viața lor?
Dacă nu Sunt Domnul lor.
În palate frumoase locuiesc,
Rar pe străzi ele pășesc.

Oamenii, când le zăresc,
Ca la Dumnezeu privesc,
Ele sunt create de Mine,
Sunt ca omul, muritorul.

Privesc la cerul înstelat,
Care a fost de Mine creat,
Dar, ele nu se pot smeri,
În inima lor, a Mă primi.

Vor să fie admirate
Când ies ele din palate,
Vor să fie aplaudate
Când țin vreo cuvântare.

Vor mulțimea să privească
Când coboară din caleașcă,
Vor mulțimile să se plece
Când pe scenă sunt chemate".

Doamne! Slava Ta, ele Ți-o fură,
Oamenii în fața lor se închină,
Muritorul se închină la creatură,
Mintea muritorului s-a stricat.

Nu-L vede pe Creatorul,
Pe Cel ce a creat universul,
Pe Cel ce udă vara câmpul,
Iarna așterne poduri peste râuri.

ALEGORIA POEZIEI:

Crăiesele= lideri spirituali corupți, lideri mondiali, vedete religioase.
Curțile mari imperiale= instituții puternice, organizații religioase sau politice,
dominate de bogăție și prestigiu.
Aur, palate, caleașcă= bogăție, statut, slavă deșartă.
Oamenii care se pleacă= idolatria față de putere și imagine, nu față de Dumnezeu.

2018 Londra