"Ana"

Categorie:  Personaje biblice
 

Multe femei ale credinţei, despre care citim în Biblie, au avut o viaţă de rugăciune. În continuare dorim să o privim pe Ana, mama lui Samuel. În 1 Samuel ne sunt prezentate două rugăciuni ale Anei. În primul caz este vorba despre o rugăciune, iar în al doilea este o cântare de laudă.

Rugăciunea Anei în 1. Samuel 1

Cu siguranţă, toţi cititorii cunosc foarte bine care era situaţia Anei. Ea suferea atât datorită faptului că nu avea copii, cât şi datorită dispreţului şi batjocurii Peninei, a doua soţie a soţului ei, Elcana. Încotro să se îndrepte cu necazul ei? Desigur, soţul ei Elcana o iubea şi încerca să o consoleze. Dar necazul sufletului ei rănit şi supărat îl putea înţelege foarte bine numai Unul – Domnul, Dumnezeul lui Israel. Astfel o vedem ca pe o femeie cu „sufletul amărât“ rugându-se Domnului şi plângând mult (1. Samuel 1:10 ).

În versetul 15 a exprimat în următoarele cuvinte ceea ce a făcut în rugăciune: „îmi vărsam sufletul înaintea Domnului“. Acest privilegiu, de a vărsa înaintea lui Dumnezeu tot ceea ce este pe sufletul nostru, îl are şi astăzi fiecare credincios. Nici nu ar putea fi altfel, deoarece noi Îl cunoaştem astăzi pe Dumnezeul nostru într-un mod mult mai adânc, mai intim, şi anume ca „Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos“. Însuşi Domnul a spus alor Săi: „Tatăl Meu – Tatăl vostru“. Apostolul Pavel îi îndemna pe credincioşi să aducă înaintea lui Dumnezeu toate problemele lor prin rugăciune şi cerere cu mulţumiri, la fel ca Ana (Filipeni 4:6 ).

Care va fi rezultatul unei astfel de rugăciuni fierbinţi? Ascultarea imediată şi schimbarea situaţiei noastre? Scriptura ne dă un alt răspuns: „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Isus“ (Filipeni 4:7 ). Nu tocmai aceasta găsim şi la Ana? „Şi femeia a mers pe drumul ei şi a mâncat şi faţa ei n-a mai fost tristă“ (1. Samuel 1:18 ). Împrejurările exterioare erau în acel moment neschimbate. Dar în sufletul ei intrase această pace a lui Dumnezeu, care era vizibilă şi în exteriorul ei schimbat. „Sufletul ei amărât“ fusese văzut de toţi până atunci. Dar acum era simţită şi de cei din jurul ei această pace a lui Dumnezeu care o umplea.

Dacă privim această primă rugăciune a Anei, vom găsi ceva care se continuă şi în a doua ei rugăciune: ea cunoştea Cuvântul lui Dumnezeu, atât cât era cunoscut în acel timp, iar Cuvântul lui Dumnezeu influenţa şi caracteriza viaţa ei de rugăciune. Şi în aceasta, Ana este un exemplu pentru noi. În acest sens indic spre trei puncte:

     1. Căutând faţa Dumnezeului ei în această problemă ca femeie fără copii, ştia că înaintea ei, Sara, Rebeca şi Rahela au fost în aceeaşi situaţie, şi că ajutorul în necazul lor venise de la Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, care era şi Dumnezeul ei.

     2. Cu siguranţă, şi Ana, această femeie credincioasă, temătoare de Dumnezeu, simţea cât de mult avea nevoie poporul Israel în zilele lui Eli de un eliberator. Nu fusese oare în istoria poporului lui Dumnezeu o altă femeie lipsită de copii, care prin harul deosebit al lui Dumnezeu l-a primit pe Samson, cel care a eliberat poporul din mâna filistenilor? Nu se putea oare încrede în Dumnezeu, care nu Se schimbă, că ar putea acţiona şi acum la fel?

     3. Ana a făcut o promisiune, şi anume să-l dea pe fiul ei, pe care Dumnezeu i-l va da, înapoi lui Dumnezeu, pentru a-i sluji Domnului. Ea dorea să-i dea lui Dumnezeu ca jertfă ceea ce ceruse de la El. Oare s-a gândit la părintele poporului ei, la Avraam, care de asemenea l-a jertfit lui Dumnezeu pe fiul mult dorit?

În toate vedem că Ana era o femeie a credinţei şi a rugăciunii, care nu se considera pe ea ca punct central al rugăciunilor. Întotdeauna stătea înaintea ochilor ei proslăvirea şi onoarea lui Dumnezeu. Ascultarea cererii ei, de a avea un fiu, nu trebuia să slujească în primul rând propriei bucurii sau să pună capăt jignirii personale. Nu, acest fiu trebuia să slujească lui Dumnezeu şi să fie un nazireu al lui Dumnezeu în mijlocul acelei decăderi depline (1. Samuel 1:11 ).

Cântarea de laudă a Anei în 1. Samuel 2

Ana s-a rugat din nou. Dar acum nu era vorba despre probleme şi cereri, ci rugăciunea ei era o cântare de laudă la adresa Persoanei şi pentru acţiunea Dumnezeului ei.

Putem împărţi această cântare de laudă în trei fragmente. Mai întâi, ea preamăreşte trăsăturile lui Dumnezeu (versetele 1-3), apoi descrie acţiunea Sa (versetele 4-8), pentru ca la sfârşit să arunce o privire în viitor, încheierea reprezentând-o înălţarea Unsului Său (versetele 9-10).

În continuare doresc să ne ocupăm exclusiv cu prima parte. În descrierea trăsăturilor lui Dumnezeu (versetele 1-3), Ana amintea şase caracteristici.

     1. El este Salvatorul. „Mă bucur în mântuirea Ta.“ – Acest lucru l-a aflat ea însăşi, Dumnezeu eliberând-o din situaţia ei de batjocură şi dispreţ. Acum nu mai citim nimic despre un „suflet amărât“ sau „vărsare a sufletului“. Din contră – inima ei era veselă şi gura ei era larg deschisă.

     2. Dumnezeu este sfânt. „Nimeni nu este sfânt ca Domnul.“ – Exprimând acest lucru, Ana arăta clar că decăderea şi răul aflat în legătură cu cortul şi cu preoţia din zilele ei nu puteau fi aduse la unison cu această trăsătură a lui Dumnezeu.

     3. Dumnezeu este unicul, adevăratul Dumnezeu. „Nu este altul în afară de Tine.“ – Având în vedere idolatria care sporea în poporul ei, Ana depunea o mărturie clară pentru singurul Dumnezeu al lui Israel.

     4. Dumnezeu este demn de încredere. „Nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru.“ – Această „stâncă veşnică“ a fost în orice timp fundamentul de nezguduit al încrederii credinţei.

     5. Dumnezeu este atotcunoscător. „Pentru că Domnul este un Dumnezeu al cunoştinţei.“ – Nimic din ceea ce se petrecea atunci în Israel – fie în public, fie în ascuns – nu era ascuns de ochiul Celui „care este desăvârşit în cunoştinţă“ (Iov 37:16 ).

     6. Dumnezeu este judecătorul tuturor. „De El sunt cântărite faptele.“ – Dumnezeu nu doar cunoaşte toate lucrurile, ci El şi judecă totul conform sentinţei Sale divine, desăvârşite şi drepte.

     Aceste trăsături ale lui Dumnezeu nu se schimbă niciodată, la El nu este „schimbare sau umbră de mutare“ (Iacov 1:17 ). Astfel, şi în Noul Testament regăsim aceste trăsături ale lui Dumnezeu. Pentru fiecare voi cita un singur verset. Cititorul interesat al Bibliei va găsi uşor şi altele.

     „Dumnezeu care înviază morţii, care ne-a scăpat şi ne scapă din aşa mare primejdie de moarte, în care ne încredem că ne va mai scă-pa încă“ (2. Corinteni 1:9, 10 ).

     „După cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea“ (1. Petru 1:15 ).

     „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu“ (Ioan 1:1 ).

     „ ...să nu ne încredem în noi înşine, ci în Dumnezeu“ (2. Corinteni 1:9 ).

     „Şi nicio făptură nu este ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face“ (Evrei 4:13 ).

     „De acum îmi este pusă înainte cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, dreptul Judecător, în ziua aceea“ (2. Timotei 4:8 ).

Şi în această rugăciune, Ana s-a putut baza pe exemple din istoria trecută a lui Dumnezeu cu poporul Său şi din Cuvântul Său: Dumnezeu este un Salvator şi un Eliberator, ceea ce s-a văzut clar în eliberarea lui Israel din Egipt. Cartea Levitic conţine învăţături clare că Dumnezeu este sfânt. Atât în Exod, cât şi în Deuteronom se spune de mai multe ori că Dumnezeu este unul singur. Despre Dumnezeu ca stâncă a vorbit deja Moise (Deuteronom 32:4, 15 ). Atotcunoştinţa lui Dumnezeu, chiar şi a lucrurilor ascunse, a fost vestită cel târziu din zilele lui Acan (Iosua 7 ). Cea mai veche carte a Bibliei vorbeşte despre balanţa dreaptă a lui Dumnezeu (Iov 31:6 ).

Din viaţa de rugăciune a acestei israelite credincioase, pe care Dumnezeu a notat-o „spre învăţătura noastră“, putem extrage pentru noi două învăţături:

Putem veni în rugăciune la Dumnezeu cu tot necazul şi toată grija care ne apasă – fie în viaţa personală, în viaţa de familie, fie în viaţa comună a poporului lui Dumnezeu. El ne ascultă. Da, El ne ascultă la timpul Său şi conform înţelepciunii Sale desăvârşite. Dar mai presus de toate: dacă i-am prezentat problemele noastre, pacea lui Dumnezeu ne va umple şi va păstra inimile şi sufletele noastre în Hristos Isus.

Dar să nu rămânem la atât, şi anume să-L chemăm pe Dumnezeu numai când avem o problemă personală. Mai degrabă, putem ca Ana, să avem părtăşie cu El în rugăciune şi să aducem înaintea Lui în adorare frumuseţile, slăvile şi trăsăturile Persoanei Sale care ne-au devenit preţioase.

Tocmai preocuparea cu Persoana Domnului Isus va face să creştem tot mai mult.

sursa: https://comori.org/