"Iată-mă!"

Categorie: Misiune 
 

Diferite personaje din Biblie au răspuns “Iată-mă!” la chemarea lui Dumnezeu, chemare care a schimbat întreaga lor viaţă. Cei mai mulţi dintre ei nici nu îşi imaginau importanţa însărcinării pe care urmau să o primească. Dar atunci când ei au răspuns “Iată-mă!”, El le-a dat puterea de care aveau nevoie pentru a urma chemarea Sa.

Fie ca şi vieţile noastre să fie tot mai mult marcate de acest semn al disponibilităţii, pentru ca fiecare să fim gata să ducem la îndeplinire cu promptitudine slujba pe care Domnul ne cheamă să o îndeplinim!

Avraam

Pentru prima dată întâlnim această expresie în Geneza 22:1 . Chemat de Dumnezeu, Avraam a răspuns “Iată-mă!”. Nu ştia încă ce sarcină extrem de dificilă îi stătea înainte, dar era gata să îndeplinească orice i-ar fi cerut Dumnezeu. Şi el a primit porunca de neimaginat de a-şi aduce fiul ca jertfă. Da, chiar pe fiul său, pe Isaac, pe care îl iubea atât de mult, trebuia să îl aducă ca jertfă în ţara Moria pe muntele pe care Dumnezeu i-l va arăta. Omeneşte vorbind, porunca aceasta era imposibil de îndeplinit. Dar prin credinţă, în puterea lui Dumnezeu, Avraam reuşeşte să o îndeplinească. El ştia că Dumnezeu avea putere să îl invie pe Isaac dintre morţi. Şi dacă Dumnezeu nu l-ar fi oprit, ar fi mers până la capăt. De aceea în Evrei 11:17 fapta lui este prezentată ca un act de credinţă dus la îndeplinire, şi se spune că Avraam a adus ca jertfă pe fiul său. Datorită ascultării şi credinţei sale, fapta lui Avraam este o imagine atât de grăitoare a ceea ce Dumnezeu a făcut mai târziu cu singurul Său Fiu: L-a dat la moarte la Golgota pe cruce pentru noi!

Iacov

Când a fost chemat de Dumnezeu (Geneza 46:2 ), răspunsul său a fost “Iată-mă!”. Dar Iacov nu fusese aşa dintotdeauna. Adesea în timpul vieţii lui, Iacov îşi urmărise căile proprii fără a aştepta călăuzirea lui Dumnezeu. Dar până la urmă Dumnezeu l-a doborât.

Şi acum, la bătrâneţe, este pus în faţa unei răscruci. Învăţase însă că trebuie să se teamă de el însuşi. Ştia deja că pentru el drumul ales de Dumnezeu era să se coboare în Egipt, dar încă nu era pe deplin sigur, şi se temea să pornească. Ştia despre Avraam, care coborase în Egipt urmând căile voinţei proprii. Şi de asemenea tatal său Isaac ar fi coborât acolo dacă nu l-ar fi oprit Dumnezeu.

Da, teama lui Iacov este de înţeles. De aceea Dumnezeu în harul Sau i-a ieşit înainte şi l-a chemat pe nume. Iacov a răspuns “Iată-mă!” şi prin aceasta s-a pus la dispoziţia lui Dumnezeu. Atâta timp făcuse doar voia sa! Când ajunge înaintea lui Faraon trebuie să recunoască “Zilele vieţii mele au fost puţine şi rele”. Dar acum, la bătrâneţe, el se lasă folosit de Dumnezeu pentru a proroci viitorul poporului Israel în binecuvântările pe care le dă fiilor săi. El spune şi despre gloria lui Hristos “Iuda, tu vei primi laudele fraţilor tăi... Sceptrul nu se va depărta de Iuda ... şi de El vor asculta popoarele”. Astfel, bătrânul Iacov a putut cunoaşte gândul lui Dumnezeu şi a acţionat după voia Sa.

Moise

Cât de frumos ne este descris începutul vieţii lui Moise! Este scris despre Pavel că Dumnezeu l-a ales din pântecele mamei sale. Tot aşa a fost şi cu Moise. Nu se remarca el încă de la început ca lider al poporului Israel? La 40 de ani el are pe inimă gândul de a privi la fraţii săi, dar Dumnezeu îl cheamă abia peste încă 40 de ani. Când este chemat de glasul Său, Moise răspunde “Iată-mă!”. Dar el nu cunoştea mărimea sarcinii pe care o avea înainte, şi atunci când este pus în faţa ei se sperie şi dă înapoi. Dar aceasta nu se poate. Atunci când Dumnezeu cheamă pe unul dintre ai Săi la o slujbă, nu se poate ca răspunsul sa fie “vorba şi limba îmi sunt greoaie” căci Dumnezeu este Cel care îndeplineşte întotdeauna în noi ceea ce ne cere.

Când Moise, conştient de slăbiciunea sa, vrea să respinga chemarea lui Dumnezeu, Dumnezeu se mânie şi îi arată că Cel care l-a chemat este Dumnezeul care a făcut gura şi care îi va da cuvintele pe care să le spună. Moise răspunsese “Iată-mă!” şi nu mai exista cale de întoarcere. Şi Dumnezeu i-a dat zi de zi putere să îşi îndeplinească misiunea.

Samuel

Naşterea şi viaţă lui Samuel au puţine în comun cu viaţa lui Moise. Dar vieţile amândurora au fost marcate de un “Iată-mă!” (1. Samuel 3:4-9 ) şi de o credincioşie deosebită în îndeplinirea slujbei pe care o primiseră. Însă amândoi au fost oameni ca şi mine şi ca şi tine. Moise a uitat pentru o clipă puterea lui Dumnezeu (Numeri 20:12 ). Şi Samuel a trebuit să afle că fiii săi, pe care îi numise judecători în locul său, nu urmau căile tatălui lor (1. Samuel 8 ). Dar atât Moise cât şi Samuel au fost slujitori ai lui Dumnezeu care s-au rugat pentru poporul Său (Psalmul 99:6 , Ieremia 15:1 ), oameni pe care Dumnezeu i-a ascultat. Fie ca şi rugăciunile noastre să semene tot mai mult cu rugăciunile acestor slujitori, care au stăruit înaintea lui Dumnezeu pentru popor şi au primit răspuns!

Isaia

Cei despre care am vorbit până acum au fost chemaţi pe nume. Dar în cazul lui Isaia a fost altfel. De-a lungul istoriei starea spirituală a poporului Israel a decăzut din ce în ce mai mult. Şi acum Dumnezeu cheama pe cineva care să Îl slujească de bunăvoie. Dumnezeu avea o misiune grea pentru slujitorul Său. Trebuia să predice şi să fie ca un glas care strigă în pustie. Dar Isaia a putut să meargă cu Dumnezeu pe această cale. La chemarea lui Dumnezeu “Pe cine voi trimite şi cine va merge pentru noi?”, Isaia răspunde “Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8 ). După ce a recunoscut despre sine “Vai de mine! sunt pierdut!” poate fi folosit, nu doar pentru a le zice altora “Vai de voi!” (cap. 1-6) ci şi pentru a proroci despre harul lui Dumnezeu. Şi acum ceea ce trebuie să vestim este tot har şi judecată. 2. Corinteni 5:11,14 vorbeşte despre aceasta “Cunoscând deci frica de Domnul îi înduplecăm pe oameni... Dragostea lui Hristos ne constrânge...”. Îi răspundem şi noi astăzi lui Dumnezeu “Iată-mă!”? Nu avem zilnic ocazia de a “predica”? La aceasta suntem chemaţi ca şi copii ai lui Dumnezeu. Să îndeplinim cu credincioşie această lucrare.

Anania

Când acest om a fost chemat pe nume, a răspuns “Iată-mă!” (Fapte 9:10 ), deşi nu ştia importanţa însărcinării pe care urma să o primească. Şi după răspunsul său a urmat porunca. Misiunea sa i-a fost arătată în cele mai mici detalii. Totuşi este omeneşte de înţeles faptul că el vrea mai întâi să vorbească cu Domnul Său despre aceasta. El îl cunoştea, probabil că doar după nume, pe acest Saul din Tars. Ştia că el persecuta Adunarea lui Dumnezeu. Îl cunoştea ca pe un lup din seminţia lui Beniamin. Despre această seminţie prorocise Iacov cândva că va fi ca un “lup care sfâşie în bucăţi”. Şi tot astfel, Saul era necruţător cu prada sa. Nu se dădea înapoi de la a târâ în închisoare chiar şi femei. La un astfel de om trebuia Anania să meargă. Nu era o greşeală? Dar în urma răspunsului lui Dumnezeu devine clar faptul că Saul era cuprins în planurile lui Dumnezeu. Atunci Anania s-a dus. Căile Domnului sunt minunate. Cât de recunoscător trebuie să fi fost Anania mai târziu, nu doar pentru ca primise această slujbă, ci mai ales pentru că o dusese la îndeplinire.

sursa: https://comori.org/