Vitezomanul

Andrei înainte să se încetinească în spatele maşinii al poliţiei, s-a uitat încă o dată la kilometraj: avea 115 în loc de 90. Acest caz este deja al patrulea în această lună! Cum este posibil, ca cineva este de atâta ori găbjit?!

După ce maşina de poliţie s-a oprit, Andrei a tras în spatele lui şi s-a oprit pe marginea şoselei, destul ca poliţistul care a coborât deja cu o mapă în mână să se simtă constrâns de maşinile care circulau pe şosea.

Andrei l-a recunoscut: "Iosif? Iosif, din biserică? Of, numai asta mai lipsea! Şi a încercat să se scufunde cât mai adânc în scaunul de piele. Asta e mai insuportabil, decât amenda în sine!"

Poliţistul acesta creştin şi Andrei umblau în acelaşi biserică. Iar acum, tocmai acest poliţist prinde pe el cu viteză excesivă. Ce se poate spune? Andrei după o zi grea şi tulburătoare se grăbea acasă la ai săi.

Dintr-o dată a sărit din maşină, a pornit spre poliţistul, cu care în fiecare duminică se întâlneşte în biserică, doar că niciodată nu l-a mai văzut în uniformă.

- Salut, măi Iosife! Mă bukur nespus kă te văd! Ce împrejurare interesantă!

- Salut Andrei... -nici urmă de zâmbet.

- Ah, ce serios pare domnu' poliţist, care tokmai a prins un prieten grăbit... Aş fi vrut să ajung şi io la ai mei mai repede...

-Da, se pare că te-am prins.

(„Semn bun...”)

- Am avut o zi lungă azi şi kred că am depăşit un pic limita... doar acum, hă-hă! -spunea Andrei lovind o pietricică cu piciorul. -Muierea a pregătit o mânkărică bună şi mă aşteaptă cu nerăbdare, ştii la ce mă refer, nu-i aşa?

-Ştiu la ce te referi, dar ştiu şi faptul, că nu ai un nume prea bun la secţie... toţi te ştiu, ca pe un vitezoman.

„O-o, am probleme!” -se gândea Andrei",  - "e timpul să schimb strategia.”

-Cu kât m-ai filmat?

-115 la oră.

-Numa' puţin... Atunci, kând te-am zărit, acu' abia atingea suta. -minţea el.

-Te rog, Andrei, urcă-te în maşina ta.

El s-a urcat umilit şi a trântit uşa. Se uita într-un punct fix la bord. Treceau minutele cu greu. După acea şi-a îndreptat ochii la agentul, care scria în mapă. "Fain!" Se uita în continuare la bord. "De ce nu mi-a cerut permisul? Ah, cred că în biserică o vreme n-o să stau nici măcar în prejma lui! Mă mut în altă bancă..."

Au trecut 3-4 minute, până Iosif a bătut la geam. În mâna lui ţinea un bileţel închis în două.

Andrei a lăsat geamul doar la doi centimetri, ca biletul abia să încapă.

-Mersi. -murmura cu ură şi cinism.

Iosif tăcut s-a întors la maşina de poliţie, iar Andrei se uita la bilet... "-Ia să văd cu kât m-a ars şi ăsta? Stai puţin! Ce-i asta?"

A desfăcut foaia de hârtie. Nu e amendă, asta e sigur. E vreo glumă?! A început să citească:

„Dragă Andrei, o dată am avut o fetiţă, pe care a călcat maşina. Ea atunci avea 6 ani. Cred, că ţi-ai dat seama: a fost un vitezoman. A luat amendă, şi 3 ani închisoare, dar după aceea era liber! Putea să se întoarcă la familia lui, şi să îmbrăţişeze pe fetele lui... Toate trei. Eu am avut doar una, şi acum trebuie să aştept până la veşnicie, s-o pot îmbrăţişa din nou. Am încercat să-l iert pe acel om de o mie de ori, şi am crezut că am şi reuşit. Dar totuşi îmi dau seama, că nu este aşa, şi că trebuie să-l iert zilnic. Chiar şi acum. Te rog, roagă-te pentru mine: am rămas cu un băieţel.

Iosif.”

Andrei şi-a ridicat privirea, şi a văzut cum maşina de poliţie se întoarce, şi pleacă. A stat destrămat douăzeci de minute în scaunul maşinii, după care a pornit motorul şi a plecat încet. Se ruga Domnului pentru iertare, şi ajungând acasă, a îmbrăţişat soţia surprinsă şi copii cu mare dragoste.

Să nu ucizi!

Nu risca!

Să nu dai nici o şansă la cele de sus!

(Anonim.)