Cum a trăit și a murit un creștin căzut: o tragedie

Din nefericire, e o poveste tristă. Dar adevărată și cu învățăminte pentru noi toți: „Căci Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ci ceea ce seamănă omul, aceea va secera. Cei ce samănă în fire, seceră putrezirea...”

Este vorba de viața lui tataie-bunicul meu din partea mamei. Am aflat despre dânsul că în tinerețe umblase cu cei din Oastea Domnului (ortodocși ce încercau o reformare a ortodoxiei din interior, prin pocăința practică, și erau entuziaști căutători de Dumnezeu): atunci n-ar fi băut alcool și nu ar fi spus cuvinte urâte, se pare. Dar, după războiul al doilea mondial, în satul bunicilor mei au apărut rușii. Și primul comunist din sat a fost chiar tataie. Desigur, nu din convingere, ci de frică, deoarece atunci când a fost propus chiar primar, a refuzat hotărât. La ședințele de partid dormea cu regularitate, iar când activistul de partid îi sosea la poartă să încaseze cotizația (40 de bani), o ruga pe mamaie să-i mintă că....nu ar fi fost acasă. Interesant era că până la nunta părinților mei-în 1962, îi mai așteptase, cu naivitate pe.....americani. Vă dați seama ce soi de comunist rural a fost tataie.....Dar drăceasca propagandă atee a avut totuși efect la tataie, căci i-a distrus sămânța mică de credință pe care o mai avea.

Și I-a întors spatele Celui Sfânt bietul meu bunic: a devenit băutor de alcool mult, violent cu mamaia și obișnuia să rostească niște înjurături cumplite despre toate cele sfinte....chiar hule la adresa Celui Atotputernic. Copil fiind, în vacanțele de vară la sat, mi se întâmpla să mai imit câte o vorbă proastă de-a dânsului....așa, de amuzament. Eram atee pe atunci, dar nu puteam să nu sesizez contrastul dintre el și moșu-popa și mai ales ce diferit ne trata față de mamina care ne certa cu „Fir-ați voi închinate Domnului”.

Oh, de câte ori l-a vindecat Domnul pe tataie și el nu a luat seama! De TBC pulmonar, de ulcer gastric hemoragic(a scăpat cu o operație ușoară). de hipertensiune arterială malignă....atunci aproape intrase în comă. Și din câte accidente: fiind în stare de ebrietate în căruța cu lemne, calul a traversat haotic calea ferată și locomotiva a trecut și i-a retezat lemnele atârnate, cu o precizie de fierăstrău electric. Altă dată a căzut într-un canal cu carul răsturnat peste el...a stat trei zile în apă până la gât, apoi a fost găsit și salvat. Ultima îndurare a Domnului a trăit-o când o căruță l-a călcat pe picior și făcuse o infecție gravă, o gangrenă cu potențial de amputare.....dar și-a pus miere pe rană și....s-a vindecat. Mai bine zis, Domnul l-a salvat și l-a vindecat și de data aceasta, dar dânsul nici nu I-a mulțumit, nici nu și-a schimbat viața.....Până la 65 de ani, când s-a produs fatalitatea..

Era pe câmp, tot cu carul și cu o coasă de oțel lângă dânsul și fulgerul a căzut pe el și l-a ucis pe loc....iapa nu a pățit nimic. Bietul animal, nici nu a înțeles că tataie murise: după ce fusese vândută, venea tot la bunicii mei la poarta....și noi plângeam. Aveam 14 ani, atunci am intrat la liceu, și nu pot uita moartea neașteptată. prin fulgerare, a lui tataie. Mai am, uneori, emoții la furtunile cu descărcări electrice.. .

Cred că îndelunga răbdare a Domnului are și un sfârșit, așa cum reiese din Biblie și din moartea năprasnică a bunicului meu. Căci Dumnezeul nostru este dragoste, dar și un foc mistuitor. Să avem toți o frică sfântă de El!