Despre o NDE în care s-a refuzat oferta mântuirii

 Sunt pocăită (cred), adică neoprotestantă (botezată baptistă). În aceste mărturii este vorba în special despre bunicii mei ortodocși, cum Domnul le-a vorbit și lor.

În afară de bunicii ortodocși practicanți (moșu popa și mamina)-din partea tatălui, am avut și din partea mamei, pe părinții dânsei, numiți cu afecțiune „mamaie” și „tataie”. Cu dânșii, din păcate, e o altă poveste.

Mamaia, până la cam 15-16 ani, se părea că dusese o viață de copil ortodox model: își asculta părinții, își făcea rugăciunile, ținea cu toată familia cele patru posturi de peste an, frecventa biserica din sat și...era pură. Așa cum erau fetele de la țară evlavioase pe vremea când nu existau televizoare și alte ecrane corupătoare. La vârsta de 15-16 ani s-a îmbolnăvit (după alergatul de la câmp acasă și consumarea a litri de apă rece de fântână) de o pneumonie, pe care, retrospectiv, eu am diagnosticat-o ca „francă lobară”. Pe atunci nu existau antibiotice (se întâmpla totul cam în 1930) și evoluția naturală a pneumoniei era aceasta: fie ducea, în peste 80% din cazuri la deces, fie se vindeca „in crisis”, adică brusc, după o perioadă de mare gravitate. Într-un asemenea moment de cumpănă, mamaia mi-a povestit că era vegheată cu lumânarea(trecuse prin toate fazele, de febră, junghi toracic, tuse, dispnee, insuficiență respiratorie). La un moment dat, era ca într-un fel de comă, am putea spune „letargie agonică”, adică era pe moarte. Și atunci a văzut: „ca un fel de beteli de lumină ce legau cerul de pământ”. Iar o voce de bărbat, i-a spus cu blândețe, din cer: .„Dă-mi mâna, ca să te ridic aici, sus!” . Dânsa, înțelegând că e vorba de marea trecere, a ripostat: „Nu, nu vreau să mă iei acolo!”. Vocea a insistat: „Dă-mi mâna, căci te iau de-a dreapta!” Dar dânsa a refuzat și a doua oară. Atunci, din cer i s-a coborât un soi de lădiță pe care, în acea vedenie, dânsa a îngropat-o în perete: i se părea că ar conține lucruri scumpe și credea că era viața ei. Apoi, în chip miraculos, s-a vindecat într-o săptămână, deși singurul tratament aplicat a fost masajul...cu ventuze. Atunci i-a albit mult păr și l-a „cănit”, adică l-a vopsit în negru pe cel rămas. Apoi, după acel stres infecțios și experiență în vecinătatea morții, s-a îngrășat mult și era veselă, muncitoare și....nu prea credincioasă (ce paradox!). A crescut, s-a căsătorit, i-a născut pe unchiul meu (actual creștin baptist) și pe mama mea (încă nededicată Domnului) și a trăit 77 de ani. Când a avut nevoie de Dumnezeu, l-a căutat în felul dânsei, ortodox: când mama mea suferea de enurezis nocturn, au crezut amândouă și au mers la „părinte, să le citească”, se pare, cu succes. Dar, în rest, ținea doar tradițiile ortodoxe, adică pomenirea morților. Am fost cu dânsa când era la sfârșit, după 2 accidente vasculare: a cerut un preot, dar spovedania a fost extrem de superficială (sper că nu din cauza prezenței mele!). Eu i-am citit din Evanghelii (eram deja pocăită atunci) dar dânsa îmi repeta că știa toate acele lucruri din copilărie. Dar nu făcuse pace cu Dumnezeu, căci până în ziua morții spunea că o chinuia „un fel de câine cenușiu...și era rău...ca turbat”. Eram îngrozită dar, se pare că era prea târziu pentru dânsa. Inima îi era împietrită. A murit cu o mare supărare pe față și cu durere. De câteva ori am visat-o ulterior și nu m-am simțit deloc bine. Îmi pare așa de rău că n-am avut puterea s-o evanghelizez atunci cu post și rugăciune!....Eram la început de Cale și nu aveam puterea Duhului Sfânt.

M-am întrebat, deseori: a refuzat mamaia acea ofertă de mântuire când era încă o copilă ca să se poată naște unchiul meu (actual creștin entuziast, chiar și la aproape 78 de ani) și mama mea, apoi eu, copiii mei ș.a.m.d.? Este o taină a lui Dumnezeu dacă dânsa a avut cu adevărat atunci șansa de a alege moartea trupului cu Viața veșnică și a preferat o viață destul de lungă pe acest pământ, dar fără mântuire. Ce tristă va fi pentru ea învierea morților!...Sau a trăit ca să avem viață noi, urmașii săi? Căci Domnul scoate întotdeauna biruința Sa din orice triumf aparent al celui rău......

NDE= near death experience, adică românește, o experiență în vecinătatea morții sau de „moarte clinică”