Singur în frig

Era un frig care-ţi pătrundea până în măduva oaselor. Vântul şuiera şi ningea foarte tare. Era în decembrie 1952, într-un sat izolat din Coreea. Pe străzi nu mai erau decât câţiva oameni care încercau să termine ultimele pregătiri pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. O femeie la vreo 20 de ani trecea singură pe stradă, înaintând cu greutate. Nu îi era uşor să înainteze împotriva vântului, mai ales că era însărcinată în luna a noua, iar bebeluşul urma să se nască tocmai în noaptea aceea. Femeia nu avea rude, iar tatăl copilului era un soldat american. Era singură şi nu avea unde să nască. Atunci şi-a amintit că în partea cealaltă a satului locuia un misionar cu inimă bună. În mintea ei se născuse un gând: Dacă aş putea ajunge la timp la casa misionarului, aş putea să nasc acolo.

În timp ce trecea podul, bebeluşul a dat semne clare că era gata să se nască. Cu ultimele sforţări, femeia a coborât până pe malul râului şi s-a adăpostit sub pod. Acolo, în gerul cumplit, această tânără coreeană a dat naştere unui frumos băieţel. Toată noaptea l-a ţinut înfăşat în hainele ei, ca să-i fie cald.

În dimineaţa următoare, pe când traversa podul, pastorul misionar a auzit nişte scâncete de copil. A coborât în grabă pentru a da ajutor. A constatat cu tristeţe că mama copilului era deja moartă din cauza gerului, dar bebeluşul, înfăşat în hainele ei, era destul de bine.

Misionarul a adus imediat cazul la cunoştinţa autorităţilor şi, fiindcă băiatul nu avea tată, l-a adoptat chiar el. Cu trecerea anilor, cei doi au devenit prieteni de nedespărţit. După zece ani, în 1962, în ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului, tatăl i-a povestit fiului lui adoptat despre sacrificiul uluitor al mamei lui iubitoare. Băiatul a fost adânc impresionat.

În dimineaţa următoare, când pastorul a intrat în camera băiatului pentru a-l trezi, patul lui era gol. L-a căutat prin toată casa, dar nici urmă de el. Apoi s-a uitat în curte şi a văzut urme de paşi în zăpadă. A pornit imediat după ele şi a ajuns la podul unde băiatul se născuse în urmă cu 10 ani. Acolo, spre uimirea lui totală, l-a văzut pe băiat stând sub pod – cu picioarele goale, dezbrăcat până la mijloc – tremurând în zăpadă şi plângând. Tatăl s-a dus repede şi l-a cuprins în braţe. Băiatul i-a spus atunci cu ochii înlăcrimaţi:

– Tati, am vrut să ştiu cum s-a simţit mama în gerul din noaptea aceea când a murit pentru mine!

Isus a vrut să ştie cum e să fii singur, obosit, respins, trist, lovit şi rănit şi, de aceea, a coborât în lumea aceasta rece, crudă şi nemiloasă. El a suportat atacul cel mai vehement din partea lui Satana. Durerea fizică, trauma emoţională, oboseala psihică şi agonia spirituală pe care El le-a îndurat nu pot fi înţelese de mintea omenească. Cuvintele profetului Isaia sunt deosebit de relevante: „Un Copil ni S-a născut.” Tot ce a trăit, Isus a trăit pentru noi. El ştie. El înţelege. El simte împreună cu noi. El este preocupat. El S-a apropiat de noi. El a tremurat în frigul lumii împreună cu noi.

Vino la El cu supărările tale, cu lacrimile tale şi cu tristeţea ta! El ştie prin ce treci acum şi este lângă tine ca să te ajute.

 Extras din devoţional 2012 de Mark Finley.