text Marturii crestine

Vocea Domnului in Viata mea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Maria Luisa

Vocea Domnului în Viața Mea

Se spune că pe întreg Pământul există aproximativ 4300 de religii și secte. Oare? ! Cum ar fi posibil toate acestea dacă există un singur Dumnezeu? Aceasta era întrebarea care îmi stătea mereu în inimă. Cum se poate ca în lume să existe oameni care cred că un animal poate fi sfânt? Cum a permis Dumnezeu toate aceste lucruri?

Mă număr printre persoanele care s-au născut și au crescut în „religia” ortodoxă. De mică, nu m-am simțit atât de apropiată de aceasta. Mergeam la biserică, dar nu simțeam cu adevărat prezența Domnului meu. Am fost o persoană credincioasă și L-am iubit pe Dumnezeu din copilărie, însă am căzut în ispită de prea multe ori. Am trecut prin lucruri care nu sunt pe placul Lui, am fost înconjurată de oameni care nu aduceau fericire Domnului. M-am aflat în locuri întunecate și am crezut că eu pot, eu știu și eu voi face totul singură. Credeam că am o credință puternică, dar nu-L implicam pe Dumnezeu în viața mea. Nu știam ce înseamnă să trăiești cu adevărat o viață cu Domnul.

Anii au trecut, iar viața mea a luat o întorsătură foarte diferită față de ceea ce credeam că va fi. Știți de ce? Pentru că Domnul a decis să aducă pace în viața mea, să mă transforme într-un om drept. Mi-a arătat că merit, că mă iubește și că El este mereu cu mine.

Totul a început când în viața mea a apărut o persoană foarte dragă mie și familiei mele. Aceasta mi-a vorbit atât de frumos despre Domnul! Deși era penticostală, trecea printr-o perioadă de rătăcire, fiind îndepărtată de Dumnezeu. Dar nu a durat mult până când Dumnezeu a readus-o pe calea Sa. La scurt timp după acest lucru, m-a invitat să merg la o biserică penticostală, să particip la o slujbă și să-L descopăr pe Dumnezeu. Am acceptat, însă în sufletul meu se dădea o luptă foarte puternică. Gânduri mă făceau să renunț, să nu mă duc. Diavolul lupta cu toate armele asupra mea, simțind că mă va pierde.

Aceea a fost o perioadă grea; uneori simțeam că voi înnebuni. Dar am fost puternică și am luptat, iar ziua aceea a venit.

Îmi voi aminti toată viața acea dimineață. Am început-o cu o țigară, iar când am urcat în mașină miroseam puternic a fum. În mașină eram împreună cu mama și fratele meu. Drumul spre biserică a fost liniștit. Am cântat cântări pe care le știam, fiindcă le ascultam des – mă linișteau.

Când am ajuns la biserică, am rămas fascinată, dar nu am simțit nimic puternic în acel moment. Slujba s-a terminat și ne îndreptam spre mașină când ne-am întâlnit cu pastorul care venise din România pentru o predică (întâmplarea a avut loc în Anglia). Acesta ne-a propus să mergem la o altă biserică pentru încă o oră. Ei au acceptat, dar eu începeam să mă simt nervoasă. Voiam acasă.

Am ajuns și la cealaltă biserică, iar acolo a început „magia”. Puterea Domnului s-a arătat. Plângeam foarte tare, iar toate cuvintele rostite mă străpungeau. Acolo erau și doi proroci. Mă rugam cu toată inima să-mi vorbească Dumnezeu, să mă vindece, să înțeleg. Simțeam cum cerul se deschide. Am început să am un atac de panică, iar mama mă încuraja să fiu tare.

În timp ce-mi ridicam privirea, am văzut cum unul dintre proroci se apropie. Am început să plâng și mai tare. A fost momentul în care Dumnezeu mi-a vorbit mie, o păcătoasă care credea că nu merită așa ceva. Mi-a spus: „Eu te iubesc și astăzi te curăț de tot ce vrăjmașul te condamnă. O coală albă pun în dreptul tău astăzi.” Dumnezeu m-a iertat și m-a vindecat.

Al doilea proroc s-a apropiat și, având darul eliberării în numele Domnului, m-a eliberat de tot ce mă apăsa. Voiam doar să cad pe genunchi și să strig, dar de data aceasta de fericire!

În drum spre casă, pastorul ne-a scris și ne-a spus că aceasta a fost una dintre cele mai mari lucrări pe care le-a văzut.

Ajunsă acasă, am dormit 10 ore. Am simțit cum povara de pe umeri mi-a fost luată, pentru că Domnul a spus: „De astăzi vei simți eliberare. De atacurile de panică te vindec.”

Dumnezeu S-a oprit în dreptul meu când aveam cea mai mare nevoie de El și m-a ajutat. Slăvit fie Domnul!

La sfârșitul prorociei, Domnul mi-a spus că voi fi o mărturie și voi spune lumii cum El a lucrat în viața mea și cum m-a salvat. Și asta voi face.

Dacă te afli și tu într-un loc întunecat, nu uita că Dumnezeu este lângă tine. Poate nu simți acum, dar El lucrează și pregătește pentru tine o cale mai bună. Tot ce trebuie să faci este să-L cauți și să-I vorbești. Dumnezeu te iubește necondiționat și îți poate transforma viața, așa cum a făcut-o cu a mea.

Un verset care mă inspiră și care îmi amintește de această experiență este:
„Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape.” (Isaia 55:6)

Slavă Domnului și glorie Lui! Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Ellert Jans, croitorul cu picior de lemn: a refuzat să evadeze și a mers bucuros la rug la Amsterdam (1549)
În anul 1549 au fost întemnițate la Amsterdam, pentru adevărul lui Isus Hristos, aproximativ douăzeci de persoane, bărbați și femei, ale căror nume nu sunt cunoscute, mai ales că unii dintre ei au eva... Citeste mai mult >>
A refuzat să se închine statuii zeiței Cybele și a oferit s-o spargă cu ciocanul: Simforian din Autun, decapitat (275)
Se afirmă că în acest timp, pe când păgânii din Augustodunum, numit acum Autum, în Burgundia, cu prilejul unei sărbători a zeiței Cybele, pe care o numeau mama zeilor, purtau în procesiune imaginea ei... Citeste mai mult >>
A refuzat să se închine statuii zeiței Cybele și a oferit s-o spargă cu ciocanul: Symphorian din Autun, decapitat (275)
Se afirmă că în acest timp, pe când păgânii din Augustodunum, numit acum Autum, în Burgundia, cu prilejul unei sărbători a zeiței Cybele, pe care o numeau mama zeilor, purtau în procesiune imaginea ei... Citeste mai mult >>
Eu credeam că m-am rătăcit. Dar Dumnezeu știa unde merg.
Eu credeam că m-am rătăcit. Dar Dumnezeu știa unde merg. Într-o seară am simțit nevoia să plec din casă. Am ieșit și m-am plimbat pe câteva străzi, fără să am o destinație anume. La un moment dat, mi... Citeste mai mult >>
O chemare care costă
O chemare care costăÎntr-o seară ne întorceam de la o evanghelizare. Marian fusese cercetat de Cuvântul lui Dumnezeu, iar pe drum mi-a mărturisit că vrea să-și predea viața Domnului. — Dar nu acum, m... Citeste mai mult >>
La biserica copiilor
La biserica copiilor Într-o zi, unul dintre prezbiterii bisericii m-a sunat să vadă ce fac și cum mai sunt. După un scurt dialog, m-a întrebat: — Cu ce ești de folos pentru zidirea Trupului Domnului I... Citeste mai mult >>
„Așa spuneți voi, dar eu am o asigurare mai bună": Claes Leeks din Ostende, strangulat și ars pentru credință (1548)
Claes Leeks, originar din Ostende, a fost chemat la primărie în anul 1548, din cauza unor zvonuri care circulau despre el. Ajuns acolo, a fost cercetat cu privire la credința sa și, făcând o bună mărt... Citeste mai mult >>
Marinus din Cezareea: martirul care a ales Evanghelia în locul sabiei (262)
În vechile scrieri ale martorilor evlavioși ai lui Isus Hristos se relatează despre Marinus, un cetățean al Ierusalimului, de origine nobilă, care, deși aparținea nobilimii, nutrea o afecțiune sinceră... Citeste mai mult >>
Un episcop și doi diaconi refuză să jertfească zeilor și sunt arși de vii în arena din Tarragona, Spania (261)
Se afirmă că în acest timp, Fructuosus, episcopul bisericii din Tarragona, în Spania, și Augurius și Eulogius, diaconii săi, au fost arestați la porunca lui Aemilian, proconsulul, și ținuți în închiso... Citeste mai mult >>
Încercând să negociez cu Dumnezeu
Încercând să negociez cu Dumnezeu În anul 2001 eram în portul orașului Funchal, pe insula Madeira din Oceanul Atlantic, împreună cu Daniel. La un moment dat s-a apropiat de noi Iosif, un tânăr din... Citeste mai mult >>