Încercând să negociez cu Dumnezeu

Încercând să negociez cu Dumnezeu

În anul 2001 eram în portul orașului Funchal, pe insula Madeira din Oceanul Atlantic, împreună cu Daniel.

La un moment dat s-a apropiat de noi Iosif, un tânăr din Timișoara. A început să-mi vorbească despre revenirea Domnului Isus Hristos. Mi-a spus că va avea loc răpirea și că Domnul va veni pe norii cerului ca să-i ia la El pe cei credincioși.

Nu mai auzisem niciodată despre așa ceva. Aveam 21 de ani și vestea aceasta m-a pus serios pe gânduri.

Ani mai târziu, cercetând Scriptura, am descoperit că ceea ce îmi spusese avea temei biblic:

„Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh.” (1 Tesaloniceni 4:16-17)

L-am întrebat:

— Cum aș putea avea parte de acest eveniment?

Mi-a răspuns:

— Trebuie să închei un legământ cu Dumnezeu în apa botezului și să-ți trăiești viața după Cuvântul Lui.

La vremea aceea nu înțelegeam prea multe, dar mai târziu am găsit în Biblie aceste cuvinte:

„Cine va crede și se va boteza va fi mântuit... ” (Marcu 16:16)

Sincer, răspunsul lui nu mi-a plăcut.

Am început să negociez.

— Dacă m-aș boteza undeva noaptea, iar după aceea mi-aș trăi viața cum vreau eu, aș avea parte de răpire?

— Nu, nu poți.

— Bine, dar dacă m-aș boteza în fața tuturor, să mă vadă oamenii, iar apoi mi-aș trăi viața cum vreau eu, aș avea parte de acest eveniment?

— Nu, nici așa.

În seara aceea am cugetat mult la cele auzite. Nu mă deranja botezul. Nu mă deranja nici gândul că Dumnezeu există. Ceea ce mă deranja era faptul că nu puteam să-mi trăiesc viața după bunul meu plac și în același timp, să am parte de promisiunile lui Dumnezeu.

Ani mai târziu am înțeles mai bine cuvintele Scripturii:

„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.” (Eclesiastul 11:9)

A doua zi, Daniel m-a întrebat:

— Mai crezi ce ți-a spus Iosif în port?

I-am răspuns fără să stau pe gânduri:

— Nu, nu mai cred nimic. Ați vrut să mă păcăliți.

Și adevărul este că, în acel moment, chiar nu mai credeam. Nu pentru că aș fi găsit argumente împotriva celor auzite, ci pentru că nu-mi plăcea prețul pe care îl cerea Dumnezeu. Voiam cerul, dar voiam și lumea. Voiam promisiunile Lui, dar fără să renunț la voia mea.

De ce vă mirați?

Și astăzi sunt mulți care procedează la fel. Cu buzele spun că cred, dar atunci când Cuvântul lui Dumnezeu le cere schimbare, dau înapoi. Vor binecuvântările lui Dumnezeu, dar nu și ascultarea de El.

Despre astfel de oameni Scriptura spune:

„Ei se laudă că-L cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc... ” (Tit 1:16)

Privind în urmă, îmi dau seama că problema nu era răpirea, botezul sau Biblia. Problema era inima mea.

Dumnezeu însă a avut răbdare cu mine. Astăzi Îi mulțumesc că nu m-a lăsat acolo unde eram, ci a continuat să-mi vorbească, chiar și atunci când eu nu voiam să ascult.

21.06. 2026, ora 7:30, Londra