Străbătând valurile vieții

În ultimul timp am fost mai tare ca de obicei lovit de valurile furioase ale vieții. Uneori am căzut în descurajare crezând că cazul meu este foarte nefericit, însă atunci când am stat de vorbă cu oameni apăsați de poveri și probleme am înțeles că suferințele mele erau mici în comparație cu ale altora. Toate aceste discuții cu oamenii împovărați de greutăți mi-au adus aminte de o întâmplare din viața mea petrecută cu ani în urmă, pe care aș dori să o redau în continuare.

Locuiam pe atunci într-un oraș din România situat lângă o pădure. Nu aveam nimic de lucru pe atunci iar soția îmi era bolnavă în casă. Am ieșit afară să fac o plimbare prin pădure. Era rece, o dimineață  din acea perioadă a anului când iarna e terminată începe primăvara și apar ghioceii și alte flori specifice primăverii. Eram plin de întristare, am străbătut o câmpie cu mici pâlcuri de zăpadă. Priveam cerul și distingeam soarele ascuns în nori. Am pătruns adânc în pădure și m-am oprit, mă simțeam zdrobit sufletește. Acel tablou natural format din cerul cenușiu, copaci fără frunze, pământul cu puțină zăpadă mă zdrobea și mai tare. Eram prins ca într-o menghină. Stresul acest dușman al omului modern mă biciuia. Dar atunci și acolo am înțeles cum poate fi învins stresul această urâtă stare a minții și a sufletului ce vine peste om ca o plagă ce cuprinde întreaga ființă.

Am îngenuncheat și am făcut următoarea rugăciune, o redau ca ideie nu cuvânt cu cuvânt pentru că nu am înregistrato. Dar vreau să afirm că nu a fost ceva magic în cuvintele mele, ci  în atitudinea suferindului care simțind că nu mai are unde să-și plece capul dorește să-l așeze în mâinile Lui Hristos, pe pieptul Său. Exact cum a pictat cineva un biet suferind cu capul pe pieptul Lui Hristos. Iar aici în această atingere a divinului cu umanul, aici e minunea, este marea eliberare de poverile vietii. Trebuie să ne deschidem inimile în fața puterii vindecătoare a harului, să ne încredem ca niște copilași în Dumnezeu. Eu așa fac oridecâteori sunt înconjurat de nori și greutăți, atunci când simt că poverile vietii mă strivesc alerg la Dumnezeu și aici se întâmplă minunea eliberării pentrucă mă comport ca un copilaș ce-i spune tatălui  său ceea ce îl doare. Așa trebuie să procedăm când ne apropiem de Dumnezeu prin intermediul rugăciunii. Iar apoi se întâmplă minunea izbăvirii și te ridici de la rugăciune ușurat, eliberat cu simțământul păcii cerești în suflet. Iar viața îți apare într-o altă culoare, devii unul cei ajută pe alții îndreptându-i spre izvorul vindecării și al restaurării.

Prin rugăciune venim în atingere cu Divinitatea, cu puterea cea mai înaltă din univers. Eu un biet păcătos, un fir de praf în atingere cu Cel Etern. Apoi înviorat pornesc la drum în viață plin de puterea Sa ce prin mine se revarsă peste cei năpăstuiți. Deci așa plin de stres, încurcat în niște situații aparent fără ieșire din punct de vedere omenesc cum intrasem în pădure, prin intermediul rugăciunii mă simțeam liniștit, eliberat deasupra problemelor ce până atunci mă zdrobiseră. Dincolo de norii ce m-ai înainte mă zdrobiseră acei nori negrii amenințători, am văzut prin credință sau mai corect am înțeles că Hristos stă la dreapta Tatălui mijlocind pentru mine și bineînțeles pentru fiecare om în parte. Iar atunci când El îmi trimite raze prețioase de lumină aducătoare de pace și izbăvire norii cei negrii ce mă împresoară nu-L pot opri pe El să lumineze asupra mea, razele de lumină străpung norii invingând întunericul.

Îmi amintesc că mă simțeam atât de fericit după terminarea rugăciunii, i-am lăsat timp așteptând în tăcere Duhului Sfânt să lucreze cu mine. Apoi plin de voioșie am pornit din pădure, culegând în drum câțiva toporași ca să-i duc soției mele care mă aștepta acasă. Doresc să subliniez un lucru foarte important și anume faptul că Dumnezeu răspunde rugăciunii făcute în ascuns și trimite izbăvire, niciodată El nu rămâne în afara vieții celui ce se roagă sincer. Cred că lecția cea mai importantă pentru toți acei oameni ce îl caută pe Dumnezeu este să înceapă să se împrietenească cu Hristos prin rugăciune,  studiul Bibliei, meditație sfântă și poverile vieții vor deveni mai ușoare pentru că nu le mai purtăm singuri. ,,Ascultați-Mă, casa lui Iacov, și toată rămășița casei lui Israel, voi pe care v-am luat în spinare de la obârșia voastră, pe care v-am purtat pe umăr de la nașterea voastră: până la bătrânețea voastră Eu voi fi Acelaș, până la căruntețele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, și tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc și să vă mântuiesc.” Isaia 46:3-4