Silvia a plecat dar lucrarea a rămas

Silvia a plecat dar lucrarea a rămas

În dimineața zilei de 19 septembrie 2013 când zorii dimineții încep să alunge întunericul nopții Silvia noastră dragă a plecat în cea mai lungă călătorie din viața ei. Biletul a fost cumpărat cu mulți ani înainte dacă nu greșesc tocmai din anul 1967. Biletul lui Silvia a fost numai dus (one way) și fără însoțitor. Poate s-ar fi bucurat să aibă un însoțitor dar nu a fost posibil. Imediat după ce și-a prezentat pașaportul a fost preluată cu multă dragoste de iubitul inimii ei și condusă până la destinația finală. În acea dimineață mohorâtă de septembrie împreună cu Silvia era doar familia ei, Elena, Lidia și Tudorică Sfatcu din California. Tudorică a fost dispecerul de serviciu care a transmis instrucțiunile de zbor pentru toți membrii familiei și a urmărit cu lacrimi în ochi plecarea lui Silvia.

La doar câteva ore după plecarea Silviei au început să sosească la ”aeroportul” de lângă pădure și alți călători care priveau nedumeriți la cei rămași pe pista de plecare. Nu au lipsit nici florile dar nici larimile. Am mai înălțat o rugăciune spusă din toată inima dar Silvia nu ne-a mai auzit. Am cântat lângă ea dar nu a mai schițat nici un gest pentru noi toți. Cu obrajii brăzdați de lacrimi familia i-a pregătit rochia de mireasă și a dat-o celor doi spravegheatori cu intrucțiunile de rigoare. Coafura i-a fost făcută și apoi în liniște a fost așezată în ”scaunul de stejar” al miresei care era frumos sculptat de ameșii care au cunoscut-o pe Silvia.

Au urmat trei zile de ”nuntă” ca-n povești, exact cum Silvia și-a dorit, dar fără famfară și instrumente. A fost o adevărată sărbătoare de comemorare a călătoriilor Silviei în cei 62 de ani pe planeta Pământ, călătorii presărate cu tot felul de peripeții care cu greu ar putea fi cuprinse în cărțile lui Silvia. Aș dori pe cât posibil ca minunile din viața ei să circule pe toate meridianele lumii în limba dulce și frumoasă a moldovenilor și să poată încuraja mai departe pe frații noștri dragi de limbă și culoare dar în același timp să vorbească tot mai mult de Dumnezeul lui Silvia, al românilor și al tuturor credincioșilor. În acest scop aș ruga pe toți cei care ați călătorit cu Silvia în cei 62 de ani să vă căutați agendele de bord și să începeți să colectați însemnările voastre. Aș dori dacă se poate ca toate aceste fărâmituri să fie adunate într-un singur coș din care să curgă râul binecuvântării peste sufletele noastre. M-aș bucura dacă aș primii toate aceste însemnări de călătorie pe adresa mea de E-mail [email protected] și apoi să găsim persoana potrivită care să facă lucrarea. Ultima dorință a Silviei scrisă cu cerneală neagră și udată cu lacrimi a fost ca misiunea ei (God Kow Ministries) să continuie și după plecarea ei. Singurul care a fost gata să preia această dorință a fost unul dintre frații menoniți cu inimă de român dar mai presus de toate cu dragoste pentru lucrarea Domnului. Sunt lucruri complet necunoscute pentru noi toți dar cunoscute de bunul nostru Dumnezeu. Deocamdată doar atât putem spune că avem voință și viziune dar avem nevoie de binecuvântarea Domnului. Personal am încrederea că Dumnezeul lui Silvia și Dumnezeul nostru ne va ajuta să continuăm tot ce Silvia a început. Dacă va fi voia Domnului dorim ca toate dorințele ei să devină realitate și cerem binecuvântarea Domnului peste aceste proiecte mari. Silvia a fost doar făclia care a aprins focul misiunii românilor din diaspora. Acest foc a cuprins și inimile noastre și dorim din toată inima ca să-l putem duce mai departe pe toate meridianele. După cum spunea fratele Valentin Popovici la priveghiul de vineri seara a fost doar cenușa adunată în tigăile de aramă, a fost una din copcile de aur care țineau covoarele cortului împreună. Am dori ca aceste copci să ne unească pe români și americani sau orice altă națiune, să fim legați ca și o ”brățară care mâna-Ti înconjoară Ca un brâu de piatră rară, Ca veșmântul Tău de in. Să nu poată a ne desparte Nici furtună și nici moarte, Ci cum scrie-n sfânta Carte, Să fim una pe deplin, Ca veșmântul Tău de in”. Am vrea ca toți să știe căci fie că trăm fie că murim noi suntem ai Domnului. Fiecare din noi trăim zilnic minunile Domnului și vedem purtarea lui de grijă. Singurul lucru pe care îl puteți face la ora actuală este să ne purtați în rugăciune și să cereți ca voia Domnului să se facă în toate cele istorisite de mine până acum. Când timpul îmi va permite voi continua să vă țin la curent cu înaintarea lucrării începută de Silvia.  Am vrea ca fiecare dintre noi să fim motivați de vestetul ”Nu voi muri, ci voi trăi și voi povesti lucrările Domnului” (Ps. 118:17). Am vrea ca prin tot ce vom face Numele Domnului să fie înălțat și nu numele noastre. Am vrea ca noi să fim cenușa adunată în cenușarul de argint, să fim potirul de aur din care să bea cel însetat din apa dulce și cristalină a Cuvântului lui Dumnezeu.

Aș dori ca scrisoarea mea să fie doar o provocare venită din partea celui mai neînsemnat dintre voi toți, cel căruia Dumnezeu i-a mai dat o șansă să se pocăiască, o șansă să mai spună celor dragi că Domnul Isus este bun cu cei cu inima curată, și are îndelungă răbdare cu noi cu toți.

Din dragoste pentru Domnul Isus și din respect pentru cea care a fost sora noastră Silvia Tărniceriu,

Gicu Cotleț, Septembrie 26. 2013