Sigur de veşnicie

Marturia Personala

   Numele meu este Petru. M-am nascut si crescut intr-o familie cu 6 copii. Traind la tara, lucram din zori si pana seara tirziu in lucrul gospodariei ingrijind de animale. Pe atunci eram pastorul oilor tatalui meu, activitate pe care o indragisem foarte mult si aceasta din cauza ca imi erau dragi oile, si nu doar ele mie ci si eu lor asa incat mergeau dupa mine si veneau cind le strigam pe nume. Insa aceasta sa nu va faca sa ganditi acum ca eu eram “pînica lui Dumnezeu” (cum se spune printre noi moldovenii) deoarece in familie cu fratii mei eram rautacios, suparacios, incapatinat, manios si egoist. Practic, eram mai bun cu oile decit cu ei in ciuda faptului ca parintii nostri ne-au dus de mici la Biserica, unde mergeam cu regularitate; mi-aduc aminte cum de fiecare data cand mergeam, imi luam cartea de cantari si Biblia mea. Mergeam si la scoala duminicala a Bisericii unde eram si acolo destul de tacut vrand sa arat celorlalti ca sunt cuminte dar cand ma intorceam acasa, o luam de la inceput cu toate obrazniciile mele; chiar si la scoala ma bateam mereu cu baietii.

   Dar pe masura ce cresteam, imi dadeam seama tot mai mult ca cea ce faceam nu era bine, ba chiar mai mult, ca era pacat inaintea lui Dumnezeu. Ajunsesem sa inteleg ce spune Biblia la Romani 6:23a - “Plata pacatului este moartea…” si stiam deja ca aici nu se refere doar la moartea trupeasca ci la cea sufleteasca, consecinta carea este iadul. Atunci a inceput sa ma urmareasca frica de iad. Uneori incercam sa ma consolez zicand cea ce auzisem de la oameni: “Nu trebuie sa-mi fac griji caci copii merg direct in cer”, dar foarte curind reveneam la realitate caci adevarul era ca eu nu mai eram un copil, care sa nu inteleg cei bine si cei rau dupa care iarasi cadeam in capcana fricii de iad. Nu dupa mult timp am aflat ca fratele meu avea sa primeasca botezul, veste care a pus virf fricii mele. Acum ziceam: “Daca se boteaza si fratele meu atunci eu chiar am incurcat-o de tot caci voi pleca singur in iad”, caci pana atunci mai aveam speranta ca cel putin nu voi fi singur acolo. La prezent aceasta ma face sa rad dar atunci ma ingrozit de-a binelea. N-am putut continua la nesfirsit cu acea frica. Stiam ca treabuie sa-mi marturisesc pacatele lui Dumnezeu pentru care Isus Hristos, Fiul Lui platise deja cu pretul propriului Lui singe cand si-a dat viata pe cruce din dragoste pentru noi oamenii, dar nu aveam curajul si puterea s-o fac, pana intr-o zi cand Domnul a trimis la biserica noastra un frate prin care mi-a vorbit mai clar ca nici o data. Nu-mi aduc aminte nici de unde era si nici ce a predicat, dar in acea seara m-am rugat Domnului sa-mi ierte tot trecutul pacatos invitindul in viata mea ca El s-o conduca si tot in acea seara am luat hotarirea sa-L urmez toata viata pe Mintuitorul.   A fost ziua cind intradevar am inceput sa-mi traiesc viata deoarece bucuria, pacea, siguranta si dragostea Lui au inundat viata mea.

   Cu toate ca de atunci in coace am mai avut momente de descurajare, slabire si chiar infringeri dar Domnul nu ma parasit nici o data caci ne-a promis la Evrei 13:5b: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”  Astazi nu mai traiesc pentru mine insumi ci pentru Cel ce mi-a dat viata vesnica si-L glorific prin traire, vorbire si slujire incercind sa fac cunoscut si altora vestea cea buna a iertarii prin Isus Hristos. Traiesc aceleasi sentimente de bucurie, pace, dragoste si siguranta ca voi merge in cer.

A Împaratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin. - 1 Timotei 1:17