Portrete din armată

De câte ori mă gândesc la soldatul George, revăd acele câmpuri acoperite de zăpadă ce înconjurau unitatea militară din Clinceni-Bragadiru. Îmi plăcea să privesc acele câmpuri acoperite de zăpadă, și cerul albastru ce la orizont părea că se unește cu albul imaculat. Priveliștea era nespus de frumoasă, mai ales atunci când razele de soare se răsfrângeau pe câmpul alb și zăpada căpăta străluciri uimitoare. Atunci aveam dorința de a alerga pe acele câmpuri albe pentru am redobândi libertatea pierdută, însă trebuia să rabd și să aștept liberarea.

De la început, soldatul George mi-a făcut impresia că era un tip slab nu numai din punct de vedere fizic, ci și ca tărie sufletească și mintală dădea impresia unui tânăr foarte vulnerabil. De înălțime mijlocie, firav, foarte deschis spre oameni, dorind mereu să lege o conversație care de cele mai multe ori era marcată de naivitate. De altfel, fața lui exprima multă ignoranță și lipsă de discernământ chiar și în cele mai elementare lucruri ale vieții. De câte ori ne întâlneam vorbea mult și trebuia să-l mai temperez câte puțin. Eram pe atunci amândoi soldați de ciclul unu, el făcea gardă permanentă pe când eu eram detașat pentru instrucție și diferite munci. (mai târziu aveam să intru în gardă)

Observam și auzeam că în corpul de gardă soldații veterani își băteau joc de el în mod constant. Devenise un fel de jucărie a lor, îl puneau să înjure anumiți soldați sau să strige diferite vorbe vulgare, iar el se supunea lor într-u totul. Uneori îl puneau să se dezbrace în corpul de gardă și făceau instrucție cu el spre distracția lor. Tot acel tratament îl distrugea psihic și fizic pe George. Îmi aduc aminte că odată pe când îl scoseseră din gardă pentru câteva zile și eram la instrucție, exersând lupte corp la corp, eu căzusem cu el și în timp ce ne luptam, am observat că era atât de slăbit încât nu mai avea nici măcar puterea de a opune rezistență. Pur și simplu abia se mai ținea pe picioare, i-am raportat plutonierului starea lui, iar acesta în loc să-l trimită la infirmerie a început să râdă de el și a trântit o glumă soldățească spre hazul tuturor.

În următoarele zile, spre surprinderea tuturor, din cauza vieții de soldat și a tratamentului pe care veteranii i-l administrau, starea sănătății lui a început să se deterioreze în mod considerabil. Ba mai mult de atât, avea și unele tulburări ale minții încât a fost nevoit ca la doar patru luni de armată să fie trimis la spitalul militar și apoi lăsat la vatră.

Îmi aduc aminte de ultimele dăți când l-am văzut prin curtea unității, fața i se crispase de suferință, se cocoșase puțin și slăbise mult, mergea greoi și nu mai putea ține ritmul sub nici o formă cu viața de soldat. Îmbrăcat în acele haine verzi arăta ca o epavă. Dădea impresia că era covârșit de o povară nevăzută ce îl obosea peste măsură. Privindu-l îți strecura în suflet un sentiment de jale... Și mulți ne-am simțit ușurați când am auzit că l-au trimis la spitalul militar pentru că ce-l puțin scăpa de calvarul din corpul de gardă.

Îmi aduc aminte că atunci când la corpul de gardă la ceva timp după plecarea lui George, dintr-un joc nebunesc un soldat veteran l-a împușcat pe altul mortal. Noi cei ce nu făceam parte din gardă am primit cu consternare vestea la companie în acel dormitor mare unde dormeam pe paturi etajate peste o sută de soldați. Iar un soldat ce era foarte rezervat și pe care nu prea îl băgasem în seamă până atunci a zis:

- Au pățit asta pentru că și-au bătut joc de George și l-au scos din sănătate...

M-a uimit acel răspuns al său, mai ales datorită faptului că el evoca că există mai presus de lumea noastră un Dumnezeu ce împarte judecățile Sale tuturor după binele sau răul pe care l-au făcut. De altfel, și Biblia într-o manieră foarte elevată ne spune că suntem mântuiți prin har dar v-om fi judecați după faptele noastre.

, , Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5-10)