Perpetua și Felicitas: două mame (una alăptând, una însărcinată), neclintite în martiriu (201)

Perpetua și Felicitas erau două femei creștine foarte evlavioase și onorabile, din Tuburbi, un oraș din Mauritania, o provincie din Africa. Amândouă au fost prinse foarte intempestiv, pentru a suferi pentru numele lui Hristos, deoarece Felicitas era foarte avansată în sarcină, iar Perpetua născuse de curând un copil, pe care îl alăpta. Dar acest lucru nu le-a făcut să le slăbească inima, nici nu le-a surprins în așa fel încât să-l părăsească pe Hristos, și nici nu le-a împiedicat să continue pe calea evlaviei; ci au rămas ucenici la fel de credincioși ai lui Hristos și au devenit martiri neclintiți.

Conform legilor romane, au așteptat ca femeia însărcinată să nască, înainte de a o condamna și de a o executa. Când durerile nașterii au apucat-o în închisoare și ea a strigat cu voce tare de frică și de chin, temnicerul i-a spus „Ești atât de speriată și de neliniștită acum și strigi cu voce tare de durere; cum te vei purta atunci când, mâine sau poimâine, vei fi dusă la moarte?”. Felicitas a răspuns astfel: „Acum sufăr ca o biată femeie pedeapsa pe care Dumnezeu, din cauza păcatului, a pus-o asupra sexului feminin; dar mâine voi suferi ca o femeie creștină pentru credința și mărturisirea lui Isus Hristos”. Prin aceste cuvinte, ea a arătat suficient de mult că și-a întemeiat ferm și de neclintit credința pe Hristos, care nu-i părăsește niciodată pe ai săi, chiar dacă aceștia se află în mijlocul focului și sunt mistuiți, de asemenea, Dumnezeu a întărit-o în mod special, pentru ca ea să poată îndura suferințele sale. Referitor la aceasta, Tertulian spune: „Perpetua, martira foarte puternică și neclintită, a avut o revelație sau viziune a paradisului ceresc, în ziua suferinței sale, în care nu a văzut decât pe tovarășii ei de suferință. Și de ce nu i-a văzut și pe ceilalți? Pentru că sabia de foc care păzește ușa paradisului nu dă drumul decât celor care mor pentru Hristos”.

Între timp, aceste două eroine evlavioase ale lui Isus Hristos au fost martirizate, adică au avut parte de o moarte violentă, pentru numele Mântuitorului lor, fapt pentru care vor fi încununate mai târziu cu cununa nepieritoare a nemuririi, ca un triumf asupra dușmanilor pe care i-au învins, și anume, cruzimile și durerile morții.

Numele colegilor lor martiri sunt: Revocatus, Satyrus, Saturninus, și Serundulus. Se presupune că cel din urmă dintre aceștia a murit în închisoare din cauza greutăților extreme, dar că ceilalți au fost cu toții aruncați în fața fiarelor sălbatice, cum ar fi, tauri, lei, urși, leoparzi, etc. , pentru a fi sfâșiați de acestea. Astfel, aceștia și-au schimbat viețile lor dragi cu moartea, de dragul lui Hristos. Idem, fol. 26, col. 3,4, ex August. în Psal. 74, și de Tempore Barbarico, cap. 5, Beda Usuard. Ado Martirol. Rom. 7. Martii. De asemenea, l. Pregnatis de Pen. De asemenea, în Antiquo Lectionario. De asemenea, în Tertull. de anima, cap. 5. Faptul că trupurile moarte ale celor două femei menționate mai sus au fost aduse la Cartagina și au fost îngropate acolo este atestat de Victor Uticensis, Pers. Vandal, lib. 1.

Notă
Această relatare a fost extrasă din cartea Oglinda Martirilor, publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght, disponibilă în domeniul public.

Scopul publicării nu este pentru a susține învățăturile pe care martirii prezentați le-au urmat (care de cele mai multe ori sunt necunoscute).

Am avut în vedere doar relatarea istorică despre suferințele și martirajele la care au fost supuși cei ce au dorit să-l urmeze pe Hristos și care nu și-au iubit viața.

Pentru a accesa mai multe resurse din Oglinda Martirilor și resurse gratuite dedicate unei ucenicii autentice în Hristos, pentru a ne asemăna cu El, vizitează https://anabaptisti.ro sau https://cuvantcurat.ro.